Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu negativ ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 53,63 milioane de lei (11,34 milioane de euro).
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, a scăzut cu 0,05%, fiind cotat la 9,241.52 puncte.
Indicele BETPlus s-a depreciat cu 0,04%, la 1,379.50 puncte.
De asemenea, indicele BET Total Return a coborât cu 0,05%, ajungând la 14,790.43 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate treisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui.
În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", s-a apreciat cu 0,11% la valoarea de 40,912.85 puncte.
Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) a stagnat la valoarea de 1,14 lei/acţiune.
Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) au scăzut cu 0,44%, la 33,9 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" stagnează la 7,75 dolari.
Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) s-au depreciat cu 0,44%, la 11,35 lei/titlu, în timp ce pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor au stagnat la valoarea de 10,4 dolari.