Insolvenţele cresc în România, dar nu e criză: piaţa elimină firmele fără lichiditate

Creşterea numărului de insolvenţe din România reflectă mai degrabă o piaţă exigentă şi o selecţie naturală a companiilor vulnerabile decât instalarea unei crize economice generalizate, arată analiza realizată de Cătălin Guriţă, avocat şi practician în insolvenţă, partener fondator GMCID, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Numărul firmelor intrate în insolvenţă în primul trimestru al anului 2026 este de 1.829, în creştere 14,31% faţă de T1 2025, iar un studiu realizat de Coface la începutul anului a semnalat o creştere cu 36% în ianuarie 2026 faţa de ianuarie 2025.

Cătălin Guriţă, partener GMCID

„Cifrele trebuie citite în comparaţie cu dinamica economiei, cu numărul firmelor nou înfiinţate, cu accesul la finanţare şi trebuie făcută diferenţa între sectoarele economiei. Din datele publice şi din practica pieţei, vulnerabilitatea apare mai ales în sectoarele cu marje mici, capital de lucru mare şi dependenţă de finanţare pe termen scurt: comerţ, construcţii, transporturi, HoReCa, unele zone din producţie şi real estate. Mesajul meu este următorul: nu toate companiile sunt în dificultate, dar companiile slab capitalizate, dependente de credit-furnizor, cu marje mici şi fără disciplină de cash-flow sunt mult mai expuse decât în anii anteriori. Nu suntem în faţa unei crize generale, ci în faţa unei pieţe care nu mai iartă lipsa de lichiditate şi lipsa de adaptare.”

Insolvenţa apare cel mai des acolo unde creşterea a fost finanţată din datorie, iar marja nu mai acoperă şocul de cost. Cele mai ignorate semnale sunt aproape întotdeauna cele de cash-flow, nu cele de profit contabil. Antreprenorul vede cifra de afaceri, vede contracte, vede proiecte în derulare şi amână concluzia incomodă că firma nu mai poate plăti la timp. Semnele tipice sunt: întârzieri recurente la plata furnizorilor, rostogolirea datoriilor fiscale, folosirea TVA-ului sau a contribuţiilor ca sursă de finanţare curentă, refinanţări făcute doar pentru amânare, litigii comerciale în creştere, pierderea termenelor de raportare şi presiune tot mai mare din partea băncilor.

Cătălin Guriţă, partener GMCID

„Din păcate, multe companii ajung la avocat sau la specialist atunci când deja există popriri, executări, notificări de reziliere sau cereri de insolvenţă depuse de creditori. Atunci se poate lucra, dar spaţiul de manevră este mult mai mic. Ideal, discuţiile despre restructurare ar trebui începute când firma este în dificultate, dar încă îşi poate executa obligaţiile scadente, nu când insolvenţa este deja instalată. Insolvenţa nu înseamnă, însă, faliment automat. Legea 85/2014 are ca scop acoperirea pasivului, dar şi acordarea, atunci când este posibil, a unei şanse de redresare a activităţii. O procedură folosită la timp poate proteja activele, poate opri executări individuale, poate permite negocierea organizată cu creditorii şi poate da companiei timp să se restructureze.”

Un instrument eficace, dar puţin utilizat în România, este concordatul preventiv, care intervine înainte de insolvenţa propriu-zisă, când compania este în dificultate, dar încă poate plăti datoriile scadente. Procedura permite un plan de restructurare, negociere cu creditorii, protecţie împotriva unor executări şi păstrarea unui control mai mare al debitorului asupra afacerii. Este, în esenţă, un mecanism prin care compania încearcă să evite insolvenţa, nu să o cosmetizeze.

Cătălin Guriţă, partener GMCID

„Concordatul preventiv este accesat puţin în România din trei motive: lipsa de cultură a prevenirii, teama de stigmat şi reflexul antreprenorilor de a negocia individual până când situaţia devine prea complicată. Datele Coface arată că în 2025 au fost deschise 221 de proceduri de concordat preventiv, comparativ cu 96 în 2024, ceea ce înseamnă o creştere, dar baza rămâne redusă raportat la numărul total al companiilor aflate în dificultate. Concordatul preventiv este medicina preventivă a companiilor, în timp ce insolvenţa este chirurgia. Problema este că majoritatea antreprenorilor ajung la specialist când intervenţia devine deja una de urgenţă.”

Recomandarea pentru antreprenori

Primul pas este o fotografie reală a lichidităţii pe următoarele 13 săptămâni: ce încasez, ce trebuie să plătesc, ce datorii sunt scadente, ce contracte pot pierde, ce datorii fiscale există, ce garanţii sunt executabile. Pe baza acestei fotografii se poate decide dacă discutăm despre ajustări operaţionale, negociere cu creditorii, concordat preventiv, acord de restructurare sau insolvenţă. Al doilea pas, imediat după diagnostic, este să nu mai fie luate decizii izolate. În dificultate, fiecare plată, fiecare contract nou şi fiecare amânare pot avea consecinţe juridice. Antreprenorul trebuie să îşi aducă la masă avocatul, consultantul financiar şi, după caz, practicianul în insolvenţă înainte ca dosarul să fie împins de creditori.