Internaţional

3 aprilie 2016
"FMI vrea să împingă Grecia în prăpastie"

WIKILEAKS:"FMI vrea să împingă Grecia în prăpastie"

S.A.Internaţional / 3 aprilie 2016

Wikileaks a publicat o discuţie între românca Delia Velculescu, şefa misiunii FMI pentru Grecia, şi Poul Thomsen, şeful departamentului Europa al Fondului 

Grecia cere explicaţii FMI asupra acestui document publicat de Wikileaks

Grecia a cerut sâmbătă FMI "explicaţii" după publicarea de către Wikileaks a unui document asupra negocierilor dintre Atena şi creditorii ei, în care reprezentanţii Fondului evocă un posibil default al ţării, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Guvernul grec cere explicaţii FMI pentru a şti dacă... un default al Greciei, cu puţin timp înaintea referendumului (asupra menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană), este poziţia oficială a Fondului", a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului Olga Gherovassili într-un comunicat.

Conflictul din Nagorno-Karabah, reaprins

Conflictul din Nagorno-Karabah, reaprins

Internaţional / 3 aprilie 2016

Cel puţin 32 de persoane, militari şi civili, şi-au pierdut viaţa, în ultimele 24 de ore, după reluarea luptelor în Nagorno-Karabah, regiunea separatistă azeră locuită de etnici armeni, informează BBC.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

FRANŢA:Acordul dintre Orange şi Bouygues a eşuat

Ioana DogaruInternaţional / 2 aprilie 2016

Propusul acord dintre Orange şi Bouygues pentru crearea celui mai mare operator de telecomunicaţii din Franţa a eşuat vineri, încheind astfel încercările de a atenua războiul preţurilor care a afectat marjele lor de profit, transmite Reuters.

MACRO NEWSLETTER 1 APRILIE 2016

MACRO NEWSLETTER 1 APRILIE 2016

Ziarul BURSA #Internaţional / 1 aprilie 2016

Preţurile de consum din Belgia şi-au accelerat semnificativ creşterea anuală în martie 2016, până la 2,2%, de la 1,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,9%, după un avans de 0,1% în luna anterioară.

MACRO NEWSLETTER 31 Martie 2016

MACRO NEWSLETTER 31 Martie 2016

Ziarul BURSA #Internaţional / 31 martie 2016

Creditul acordat rezidenţilor din zona euro a crescut cu o rată anuală de 3,2% în februarie 2016, după un avans de 2,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri anuale de 10,1% a creditului guvernamental şi a unui avans de 1,2% a creditului...

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1206
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.0478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo