SONDAJ:Germanii sunt pesimişti în legătură cu viitorul economiei
V.I.Internaţional / 22 iulie 2019
V.I.Internaţional / 22 iulie 2019
M.A.Internaţional / 22 iulie 2019
I.D. Internaţional / 22 iulie 2019
D.I. Internaţional / 22 iulie 2019
D.D. Internaţional / 22 iulie 2019
În timp ce mişcarea vestelor galbene a avut un impact puternic asupra insolvenţelor corporative de la începutul anului, declinul mobilizării şi rezistenţa creşterii economice au avut un impact pozitiv asupra sănătăţii companiilor franceze în lunile martie şi aprilie ale acestui an, arată un raport publicat luni de Coface.
D.D. Internaţional / 22 iulie 2019
I.V. Internaţional / 22 iulie 2019
M.I.A.Internaţional / 22 iulie 2019
Uniunea Europeană ar fi dispusă să "cheltuiască atât cât este nevoie", pentru a susţine Irlanda, în cazul unei ieşiri a Marii Britanii din UE fără un acord ("no deal"), dezvăluie The Times.
I.M.A.Internaţional / 22 iulie 2019
M.I.A.Internaţional / 22 iulie 2019
Iranul avertizează că soarta petrolierului sub pavilion britanic pe care l-a imobilizat depinde de buna colaborare a echipajului în anchetă, iar Londra respinge versiunea iraniană a incidentului de vineri din Strâmtoarea ormuz, relatează AFP.
M.A.I.Internaţional / 22 iulie 2019
Un avion venezuelean de vânătoare de tip Suhoi 30 (Su-30) a urmărit "în mod agresiv" un avion american de spionaj în spaţiul aerian internaţional, denunţă armata americană, relatează Reuters.
M.I.A.Internaţional / 22 iulie 2019
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a votat în alegeri locale organizate în toată ţara, duminică, în care prezenţa la urne s-a apropiat de 100%, ca la fiecare scrutin în Coreea de Nord, relatează AFP.
M.A.I.Internaţional / 22 iulie 2019
M.I.Internaţional / 22 iulie 2019
British Airways şi Lufthansa au suspendat în mod neaşteptat cursele către Cairo, începând de sâmbătă, din motive de securitate, dar nu au oferit detalii privind motivul care a determinat o astfel de măsură, transmite Reuters.
M.I.Internaţional / 22 iulie 2019
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 22 iulie 2019
Bursele din Europa au crescut vineri, investitorii fiind atenţi la informaţiile legate de decizia pe care o va lua Federal Reserve (Fed) din SUA în privinţa dobânzii cheie, luna aceasta.
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 22 iulie 2019
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 22 iulie 2019
M.I.Internaţional / 21 iulie 2019
Ministrul de Finanţe al Marii Britanii, Philip Hammond, a anunţat că va demisiona dacă Boris Johnson va fi ales premier, deoarece el nu intenţionează să facă parte dintr-un Guvern care ar accepta un Brexit fără acord, informează BBC.
I.M.A.Internaţional / 21 iulie 2019
Ucrainenii votează, astăzi, în cadrul alegerilor legislative anticipate al căror favorit este partidul noului preşedinte Volodimir Zelenski, relatează AFP.
D.D. Internaţional / 20 iulie 2019
I.I. Internaţional / 20 iulie 2019
I.V. Internaţional / 20 iulie 2019
I.D. Internaţional / 20 iulie 2019
V.D. Internaţional / 20 iulie 2019
D.I. Internaţional / 20 iulie 2019
I.V. Internaţional / 20 iulie 2019
D.V. Internaţional / 19 iulie 2019
D.I. Internaţional / 19 iulie 2019
D.I. Internaţional / 19 iulie 2019
I.D. Internaţional / 19 iulie 2019
I.V. Internaţional / 19 iulie 2019
I.D. Internaţional / 19 iulie 2019
D.V. Internaţional / 19 iulie 2019
I.I. Internaţional / 19 iulie 2019
I.V. Internaţional / 19 iulie 2019
D.V. Internaţional / 19 iulie 2019
D.V. Internaţional / 19 iulie 2019
D.I. Internaţional / 19 iulie 2019
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 19 iulie 2019
D.I. Internaţional / 19 iulie 2019
A consemnat Emilia Olescu
Andrei Iacomi
George Marinescu
O.D.
O.D.
O.D.
![]() | 5.0670 |
![]() | 4.2778 |
![]() | 5.4387 |
![]() | 5.8389 |
![]() | 504.5467 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 august
Piaţa de Capital /A.V. - 21 august
Piaţa de Capital /A.I. - 20 august
Piaţa de Capital /A.I. - 19 august
Recorded by EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidovean)
EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
GEORGE MARINESCU (translated by Cosmin Ghidovean)
Dan Nicolaie (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Cornel Codiţă (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Călin Rechea ( translated by Cosmin Ghidoveanu)