Internaţional

8 aprilie 2021
Boiko Borisov renunţă la mandatul de parlamentar

ALEGERI ÎN BULGARIA:Boiko Borisov renunţă la mandatul de parlamentar

G.U.Internaţional / 8 aprilie 2021

Premierul bulgar în exerciţiu, Boiko Borisov, a declarat astăzi că renunţă la mandatul de parlamentar obţinut la alegerile legislative desfăşurate duminică pe lista partidului său conservator GERB, care a câştigat scrutinul, dar nu are suficient sprijin în noul legislativ pentru a forma din nou guvernul.

"Având în vedere că, cel mai probabil, România va fi nevoită să accesezede trei ori pieţele internaţionale în acest an, era timpul să vândă eurobonduri",a declarat ieri,Valentin Tătaru, economist laING Groep NV.

PRIMA EMISIUNE DIN 2021Ţara noastră revine pe pieţele internaţionale de obligaţiuni

V.R.Ziarul BURSA #Internaţional / 8 aprilie 2021

• România a vândut, ieri, eurobonduri cu maturitatea la 12 şi 20 de ani, potrivit unor surse citate de Bloomberg 

România a revenit, ieri, pe pieţele internaţionale de obligaţiuni, într-un moment în care are nevoie de finanţare pentru că îşi majorează cheltuielile destinate proiectelor de infrastructură şi măsurilor de sprijin în contextul crizei generate de pandemia de Covid-19, potrivit Bloomberg.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Ungaria începe relaxarea restricţiilor

Ungaria începe relaxarea restricţiilor

A.P.Internaţional / 6 aprilie 2021

Sectoarele comercial şi al serviciilor vor începe să se redeschidă în Ungaria, după ce un sfert din populaţia de circa 10 milioane a acestei ţări a primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo