INVESTIŢIE DE 2,7 MILIOANE DE EURO Staţia de transformare Neptun, modernizată complet

F.A.
Companii / 12 noiembrie 2013

Enel Distribuţie Dobrogea a încheiat lucrările de modernizare a staţiei de transformare (înaltă tensiune / medie tensiune) Neptun, ca urmare a unui proiect de investiţii în valoare de peste 12 milioane lei (circa 2,7 milioane de euro), arată un comunicat de presă.

Staţia de transformare Neptun este unul dintre punctele centrale ale reţelei de electricitate care deserveşte consumatorii din zona de sud a litoralului şi are o vechime de peste 35 de ani. În lunile de vară, această staţie a înregistrat un vârf de sarcină de 11 MW, astfel încât era necesară o modernizare capitală a echipamentelor staţiei.

"Au fost înlocuite toate celulele de înaltă tensiune, dar şi cele de medie tensiune ale staţiei, precum şi protecţiile aferente, cu echipamente performante, integrate în sistemul de Telecontrol (ce permite identificarea rapidă a defectelor apărute şi soluţionarea lor prin comenzi de la distanţă). De asemenea, capacitatea staţiei a fost mărită prin montarea unui nou transformator de 110 / 20kV, cu o putere suplimentară de 25 MVA", potrivit sursei citate.

Astfel, staţia de transfomare Neptun va asigura o putere disponibilă suficientă în reţeaua de medie tensiune pentru staţiunile Neptun, Jupiter, Saturn, Venus şi Olimp, precum şi pentru consumatorii casnici din localităţile 23 August, Pecineaga, Moşneni, asigurând totodată şi alimentarea staţiei de transformare de medie tensiune a Şantierului Naval Mangalia. În acelaşi timp, va exista o rezervă disponibilă de peste 30 MVA care ar putea permite preluarea altor consumatori, în cazul unor avarii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3864
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4241
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8331
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.7182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb