IT Genetics raporteaza venituri de 47,3 milioane de lei in S1 2026

L.B.
Companii / 10 septembrie, 18:33

Ştefan Axinte, Liviu Sima; IT Genetics

Ştefan Axinte, Liviu Sima; IT Genetics

IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluţii de automatizare digitală şi eficienţă operaţională pentru afaceri, a înregistrat în primul semestru al anului 2026 venituri consolidate din exploatare de 47,3 milioane de lei, comparativ cu 47,9 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă emis de ITG. EBITDA s-a situat la 0,69 milioane de lei, faţă de 1,3 milioane de lei în S1 2025, iar rezultatul net consolidat a fost o pierdere de 0,45 milioane de lei, comparativ cu un profit net de 0,53 milioane de lei în perioada similară a anului anterior, conform sursei citate.

Potrivit comunicatului, evoluţia profitabilităţii a fost influenţată atât de nivelul mai redus al activităţii în anumite verticale tradiţionale, într-un context economic caracterizat prin prudenţă investiţională şi prelungirea ciclurilor comerciale, cât şi de continuarea investiţiilor în extinderea echipei, dezvoltarea operaţiunilor internaţionale, produsele proprii şi noile linii de business.

„Primul semestru a fost o perioadă importantă pentru dezvoltarea IT Genetics, în care am continuat să investim în extinderea Grupului şi să construim noi surse de creştere. Evoluţia din trimestrul al doilea ne oferă încredere pentru perioada următoare şi arată capacitatea organizaţiei de a se adapta şi de a avansa chiar şi într-un context economic dificil. În a doua jumătate a anului, ne vom concentra pe accelerarea proiectelor aflate în dezvoltare, valorificarea oportunităţilor comerciale şi integrarea noilor capabilităţi la nivelul Grupului. Obiectivul nostru rămâne dezvoltarea IT Genetics ca integrator tehnologic regional, cu un portofoliu tot mai diversificat şi cu o contribuţie în creştere a soluţiilor şi serviciilor cu valoare adăugată mai mare”, au declarat Liviu Sima şi Ştefan Axinte, co-fondatorii IT Genetics.

În România, principala piaţă a Grupului, activitatea din primul semestru s-a desfăşurat într-un context economic dificil, care a influenţat ritmul investiţiilor şi consumului în sectoare relevante pentru IT Genetics, precum Producţie, Logistică & Distribuţie, Retail şi HoReCa. În anumite cazuri, Grupul a observat prelungirea proceselor de decizie, precum şi amânarea sau redimensionarea investiţiilor planificate de clienţi.

În acest context, dezvoltarea activităţii în anumite regiuni şi linii de business a compensat parţial nivelul mai redus al veniturilor din unele verticale tradiţionale. Strategia de extindere regională a generat rezultate în special în Banat, unde veniturile au crescut cu peste 45% faţă de S1 2025, precum şi în Transilvania, unde acestea au avansat cu peste 13%. Evoluţiile procentuale mai ridicate înregistrate în anumite judeţe au pornit însă de la baze de comparaţie mai reduse, astfel că impactul acestora asupra veniturilor totale ale Grupului a fost încă limitat.

Programul ITG PRO, prin care Grupul îşi dezvoltă canalul de vânzări indirecte prin intermediul partenerilor reseller, a continuat să progreseze. Totodată, veniturile generate de produsele comercializate sub brandul propriu Metter au crescut cu peste 50%, evoluţie susţinută atât de categoria sistemelor POS, cât şi de lansarea unei noi linii de echipamente industriale. Deşi contribuţia acestor iniţiative este în creştere, ponderea lor în activitatea totală nu a fost încă suficientă pentru a determina o majorare a veniturilor consolidate.

Planograma WMS, platforma software proprie pentru managementul şi optimizarea operaţiunilor de depozitare şi logistică, a înregistrat o creştere a veniturilor de aproximativ 40% faţă de primul semestru al anului anterior. Evoluţia susţine strategia Grupului de scalare a soluţiilor software proprii şi de creştere treptată a ponderii veniturilor generate de produse şi servicii cu valoare adăugată mai mare.

Linia de business Automatizări Industriale şi Robotică a înregistrat primele rezultate comerciale prin semnarea a trei noi contracte. Separat de contractele semnate, IT Genetics a identificat oportunităţi comerciale cu o valoare cumulată de aproximativ 1,9 milioane de euro în această linie de business.

În ceea ce priveşte diversificarea pe verticale industriale, Grupul a înregistrat evoluţii favorabile în Sănătate, Automotive şi Transport şi Logistică. Aceste domenii se află însă încă într-o etapă de dezvoltare şi au o contribuţie mai redusă la veniturile totale comparativ cu verticalele tradiţionale ale IT Genetics.

Pe plan internaţional, Spania a continuat să reprezinte principalul motor de creştere externă al Grupului. Veniturile generate pe piaţa spaniolă au crescut cu aproximativ 44% în S1 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia a fost susţinută de consolidarea hub-ului iberic, relocat în primul trimestru într-un nou spaţiu care a majorat capacitatea operaţională cu aproximativ 50%, precum şi de dezvoltarea echipei locale şi maturizarea operaţiunilor. Hub-ul din Spania urmează să deservească, pe lângă Spania şi Portugalia, şi operaţiunile logistice ale Grupului din Franţa.

În Italia, veniturile au crescut cu aproximativ 10% faţă de S1 2025, în contextul dezvoltării activităţii prin entitatea juridică locală şi al lansării prezenţei comerciale pe platforma Amazon Italia. În Franţa şi Germania, Grupul a lansat platformele locale de e-commerce şi a înregistrat primele tranzacţii comerciale.

Un alt reper al primului semestru a fost achiziţia Scale Expert, companie românească specializată în soluţii de cântărire industrială şi profesională, cu o experienţă de peste 20 de ani şi un portofoliu de peste 4.000 de clienţi. Achiziţia creează premisele dezvoltării unor soluţii integrate care combină cântărirea cu identificarea automată, etichetarea, trasabilitatea, software-ul şi automatizarea proceselor.

Totodată, în S1 2026 Grupul a accelerat digitalizarea proceselor interne şi adoptarea instrumentelor de inteligenţă artificială. Echipa internă de dezvoltare a livrat ITG HelpDesk, o platformă proprie pentru gestionarea solicitărilor de suport tehnic, License Manager, un instrument pentru administrarea centralizată a licenţelor software, precum şi un agent AI destinat procesării facturilor internaţionale. De asemenea, IT Genetics a lansat ITG Label Designer, o soluţie software proprie pentru proiectarea etichetelor, care completează portofoliul Grupului de produse software comercializabile.

În urma rezultatelor înregistrate în primul semestru şi ţinând cont de evoluţia mediului economic, IT Genetics a revizuit bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2026, pentru a reflecta condiţiile actuale de piaţă şi ritmul de dezvoltare observat în prima parte a anului.

La nivel consolidat, bugetul revizuit prevede o cifră de afaceri de 115,8 milioane de lei, EBITDA de 3,8 milioane de lei şi un profit net de 2,7 milioane de lei. Atingerea obiectivelor revizuite presupune o accelerare semnificativă a activităţii şi profitabilităţii în a doua jumătate a anului. Această perspectivă are la bază sezonalitatea specifică activităţii Grupului, ultimele luni ale anului reprezentând în mod tradiţional perioada cu cea mai ridicată activitate comercială şi de implementare a proiectelor.

Ulterior încheierii perioadei de raportare, în data de 7 septembrie 2026, Comisia Indicilor Bursei de Valori Bucureşti a aprobat includerea acţiunilor IT Genetics în componenţa indicelui BET AeRO, începând cu şedinţa de tranzacţionare din 21 septembrie 2026. Includerea are loc la mai puţin de patru luni de la debutul la tranzacţionare al acţiunilor ITG pe piaţa AeRO, în data de 20 mai 2026.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Bun profitul

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb