Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 30 milioane lei (6,7 milioane euro).
La orele prânzului, indicii BVB erau în scădere. Astfel, indicele BET coboară cu 0,27%, ajungând la valoarea de 7.059,20 puncte. BET-FI se depreciază, de asemenea, cu 0,06%, până la 30.189,54 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, scade şi el, cu 0,23%, la 1.044,47 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea stagnau, în jurul orei 13:40, la un preţ de 0,85 lei/unitate, iar titlurile Romgaz scădeau cu 0,06% la valoarea de 34,68 lei pe acţiune. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz este în urcare cu 0,28% la 10,55 dolari.
Până la această oră, au fost realizate două tranzacţii de tip "deal", respectiv o tranzacţie cu 3.550.000 acţiuni SIF Moldova (Simbol SIF2), pentru 4.899.000 lei, şi o tranzacţie cu 40.000 titluri Nuclearelectrica (Simbol SNN), pentru 336.000 lei.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 149.060,97 lei (33.980,21 euro).