Lichiditate de peste 30 milioane de lei în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

F. A.
Piaţa de Capital / 27 septembrie 2013

Lichiditatea în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de circa 30,59 milioane lei (6,86 milioane euro), de aproximativ zece ori mai puţin decât ieri, când investitorii au tranzacţionat de 314,31 milioane lei (70,42 milioane euro).

Pe piaţa deal, au fost realizate patru tranzacţii, dintre care una cu 600.000 acţiuni OMV Petrom (simbol SNP), în valoare de 269.400 lei, şi trei cu 12,3 milioane acţiuni Fondul Proprietatea (simbol FP), în valoare de 9,37 milioane lei. Cele patru deal-uri au marcat, astfel, aproximativ o treime din întregul rulaj.

Evoluţia indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost, în general, cu puţin sub referinţă, indicele compozit al pieţei, BET-C, coborând cu 0,01%, la 3.189,87 puncte.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat vineri acţiuni de 1.340.764,06 lei (300.599,52 euro), cu puţin peste rulajul de joi, când s-a tranzacţionat de 1.300.109,03 lei (291.275,69 euro).

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb