Lipova îşi valorifică potenţialul turistic cu fonduri europene

F. A.
Companii / 1 martie 2012

Cristian Petrescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a semnat astăzi contractul de finanţare pentru proiectul Dezvoltarea turismului cultural în Regiunea Vest prin renovarea şi includerea în circuitul turistic a Bisericii şi Mănăstirii Maria Radna, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Proiectul are o durată de implementare de 40 de luni şi o valoare totală de 47.145.581,73 de lei, din care 34.489.250,18 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Obiectivele sale sunt consolidarea şi valorificarea substanţei istorice a Ansamblului Maria Radna (format din patru monumente istorice care vor intra în circuitul turistic din 2015) şi îmbunătăţirea infrastructurii de orientare, acces şi primire a turiştilor în judeţul Arad şi în localitatea Lipova, încurajând investiţiile conexe în Lipova.

Ministrul Cristian Petrescu a declarat: "Ca urmare a acestor acţiuni, avem în vedere dublarea numărului de turişti, în zona Lipova şi în localităţile vecine, până în anul 2015, precum şi creşterea duratei medii de înnoptare cu minimum o noapte. Modernizarea infrastructurii va permite, astfel, ca în zonă să se poată desfăşura activităţi turistice pe tot parcursul anului, faţă de 6 luni cât ţine sezonul turistic în prezent".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb