LUCIAN ANGHEL (BVB):  "Românii care au investit pe bursă au obţinut, în medie, un randament anual de circa 14%"

Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2015

"Românii care au investit pe bursă au obţinut, în medie, un randament anual de circa 14%"

Românii care au investit pe bursă, în ultimii trei ani, au obţinut, în medie, un randament anual de circa 14%, iar de la începutul anului şi până în prezent randamentul a fost de aproximativ 7-8%, incluzând dividendele, a declarat sâmbătă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Lucian Anghel, potrivit Agerpres.

Anghel a precizat că românii au investit în companii româneşti, solide, incluse în indicele BET.

"Sunt companii foarte bune, româneşti, extrem de solide, care dau dividende şi care vor avea probabil rezultate foarte bune, aşa cum s-a observat în acest an", a menţionat preşedintele CA al Bursei de Valori Bucureşti.

Din indicele BET fac parte cele mai lichide zece companii: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Romgaz, BRD, Electrica, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica şi Bursa de Valori Bucureşti.

"Românii ar trebui să economisească mai mult, în diverse forme, fie că vorbim despre investiţii în acţiuni la bursă, fie că vorbim despre unităţi de fond, despre pensii facultative, asigurări de viaţă, pentru a-şi asigura un nivel de trai mai bun la pensionare", a mai declarat Lucian Anghel.

Potrivit acestuia, cei mai mulţi români preferă depozitele bancare.

"Cred că este bine ca nu toate ouăle să fie puse în acelaşi coş. În condiţiile în care nivelurile de dobândă în momentul de faţă sunt probabil la minimum istoric, este un moment foarte bun de a opta pentru o diversificare. Orice român cu sume modice poate să investească în unele dintre cele mai mari companii din România. Vorbim despre domeniul gaze, petrol, companii financiare. Oportunităţile sunt multiple", a subliniat Lucian Anghel.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De la teorie la practica e drum lung ... E simplu sa te uiti retrospectiv pe actiunile care au crescut si sa calculezi randamentul maxim. Domnul autor, daca e jucator pe bursa poate ne vorbeste si despre procentul deciziilor castigatoare ale unui broker.

    1. Deci înțelegerea mea este că a făcut o medie asupra tuturor conturilor românilor PF (poate și a PJ, fondurilor) de la începutul anului. Unii au +15% în portofoliu, alții -2% ... iar în medie, a ieșit un 7%.

       

      Dar indicele BET a crescut de la 7000 la 7300 în acestă perioadă. 

      Să înțelegem că românii investitori au bătut piața cu 2x? Măi să fie, Lucian Anghel. Ia arată-ne niște dovezi ca să te credem. Așa, de mincinoși suntem sătuli. 

      Ca sa nu mai vorbim de cat de satui suntem de Anghel!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb