Macroeconomie

29 iunie 2009

Adrian Rădulescu: Stopaţi specula cu cereale

F. A.Macroeconomie / 29 iunie 2009

Liga Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), federaţie reprezentativă a producătorilor agricoli din România, face apel la autorităţile statului, cât şi la societatea civilă, respectiv mass-media, să sprijine solicitarea privind stoparea speculanţilor şi, inclusiv, a evaziunii fiscale, a acelora care cumpără cereale şi rapiţă din recolta 2009, oferind preţuri de achiziţie la aceste produse agricole sub preţul de intervenţie de 101,31 euro/tonă.

Criza nu a ajuns la apogeu

F.A.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 iunie 2009

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), prof. univ. dr. Ion Mihăilescu, apreciază că economia naţională este în plină cădere liberă şi că punctul culminant al crizei n-a fost atins încă, informează Agerpres.

Locul 3 în UE la numărul comenzilor noi în industria prelucrătoare

Gabriel NiţulescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 29 iunie 2009 /

În luna aprilie, numărul comenzilor noi în industria prelucrătoare a fost cu 2,7% mai mare decât în martie, plasând ţara noas­tră pe locul trei în Uniunea Europeană, în ierarhia realizată după acest indicator, după cum o arată un comunicat al Oficiului de Statistică al Comunităţii Europene (Eurostat) făcut public la sfârşitul săptămânii trecute.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Criza în ţara noastră, de tip "WWW"

Criza în ţara noastră, de tip "WWW"

Izabela SîrbuZiarul BURSA #Macroeconomie / 23 iunie 2009 /

Victor Safta, directorul general al casei de brokeraj "X-Trade Brokers" (XTB), spune că, din cauza structurii economiei româneşti, axată prea mult pe constructii şi comert, în detrimentul industriei şi agriculturii, cel mai probabil criza...

Fierbe Oltchimul

Cătălin DeacuZiarul BURSA #Macroeconomie / 23 iunie 2009 /

Sindicaliştii din chimie şi petrochimie sunt nemulţumiţi de modul în care autorităţile responsabile de soarta combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au gestionat, până în prezent, problemele unităţii.

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo