ÎN PRIMELE CINCI LUNI ALE ANULUIComenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 27%
G.BMacroeconomie / 14 iulie 2021
G.BMacroeconomie / 14 iulie 2021
G.BMacroeconomie / 14 iulie 2021
G.BMacroeconomie / 14 iulie 2021
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat ieri că la sfârşitul acestei luni vor fi lansate câteva măsuri din programul de tranziţie, care nu au suferit modificări, respectiv cele legate de înfiinţarea grupurilor de producători şi de primele de asigurare, potrivit Agerpres.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 iulie 2021
Preţurile de consum din Germania şi-au temperat creşterea anuală în iunie 2021, până la 2,3%, de la 2,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după o creştere de 0,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 1,2%, de la 1,5% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,4%, iar preţurile utilităţilor au crescut cu o rată anuală de 1,7%, după o creştere de 1,6% în luna anterioară, pe fondul unui avans lunar de 0,1%. (Sursa: Destatis)
G.M.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 iulie 2021
Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat, ieri, că "execuţia bugetară nu este satisfăcătoare", deoarece nu au fost folosiţi aproape 98 miliarde lei din credite de angajament şi alocările iniţiale pentru primul semestru. Şeful Guvernului a spus că rectificarea bugetară va fi făcută după va analiza atent toate datele execuţiei pentru primul semestru.
"Avem calendarul pentru rectificarea bugetară. Avem o situaţie pe fiecare minister, vedem unde sunt lucrurile. V-am spus că sunt 12 miliarde de lei care nu au fost cheltuiţi, deşi erau alocaţi pe primul semestru. De aici trebuie să începem, să vedem unde sunt aceşti bani", a declarat premierul Florin Cîţu.
Premierul a precizat că a mai găsit 86 de miliarde de lei credite de angajament nefolosite în primul semestru.
Călin RecheaMacroeconomie / 13 iulie 2021
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 iulie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 13 iulie 2021
Emilia Olescu, George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 12 iulie 2021
Primul semestru al anului 2021 a fost unul destul de plin, atât în domeniul economic, cât şi pe scena politică, pe fondul evoluţiei pandemiei din ţara noastră.
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 iulie 2021
• Ianuarie
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 iulie 2021
Cristian DogaruZiarul BURSA #Macroeconomie / 9 iulie 2021
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 iulie 2021
Emilia Olescu, George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 8 iulie 2021
• Executivul a prezentat Planul Naţional de Redreasare şi Rezilienţă • Bucureştiul, co-organizator al EURO 2020
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 iulie 2021
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 iulie 2021
• 2 iunie
Călin RecheaZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2021
Cristian DogaruZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2021
F.A.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2021
• EUROSTAT: Creşterea anuală înregistrată de România în sectorul comerţului cu amănuntul a fost de 18,3%
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2021
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 iulie 2021
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Macroeconomie / 5 iulie 2021
M.G.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 iulie 2021
Pieţele financiare continuă să se decupleze de economia reală, arată raportul Capgemini, care notează faptul că raliul pieţelor bursiere americane din 2020 a venit pe fondul dominaţiei acţiunilor Big Tech.
M.G.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 iulie 2021
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 iulie 2021
M.G.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 iulie 2021
Emilia Olescu
A.V.
Marius Mataragis
A.I.
Andrei Iacomi
A.I.
![]() | 5.0645 |
![]() | 4.3179 |
![]() | 5.4146 |
![]() | 5.8692 |
![]() | 459.5007 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 iulie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 iulie
By Andre Cappon
Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ioan Mirăuţă (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
DAN NICOLAIE (Translated by Cosmin Ghidoveanu
CĂLIN RECHEA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)