Mai multe victime în urma unei explozii cu bombă în oraşul pakistanez Quetta

A.P.
Internaţional / 22 aprilie 2021

Mai multe victime în urma unei explozii cu bombă în oraşul pakistanez Quetta

Explozia unei bombe la un hotel de lux din oraşul pakistanez Quetta a ucis cel puţin patru oameni şi a rănit 12, anunţă BBC, citat de news.ro.

Este crezut că ambasadorul chinez în Pakistan, Nong Rong, era ţinta atacului din parcarea Serena Hotel. El se afla în Quetta, capitala provinciei Balochistan, din apropierea graniţei cu Afganistanul, însă nu a fost prezent la faţa locului la momentul exploziei.

Talibanii Pakistanezi au revendicat atacul, fără a da detalii. În ultimele luni, gruparea şi o altă organizaţie militantă au comis mai multe atacuri în zonele din apropierea graniţei cu Afganistanul.

Miercuri noapte, un vehicul a explodat în parcarea hotelului, iar focul a cuprins şi alte maşini.

Hotelul Serena Hotel este cel mai cuoscut din Quetta, aici fiind găzduiţi oficiali ai guvernului şi demnitari.

Ministrul de Interne, şeicul Rashid Ahmad, a declarat pentru ARY News TV că "o maşină care era plină cu explozibil a sărit în aer în hotel", iar agenţia de presă AFP l-a citat spunând că a fost "un act de terorism".

Presa locală a relatat că toţi oaspeţii hotelului sunt în siguranţă, potrivit oficialilor.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a confirmat pentru Reuters că "a fost un atac sinucigaş".

Ministrul de Interne al provinciei, Ziaullah Lango, a declarat reporterilor că Nong este "într-o dispoziţie bună" şi că vizita lui în Quetta se va încheia joi.

Una dintre cele mai sărace provincii din Pakistan, în Balochistan sunt stabilite mai multe grupări armate, inclusiv separatiste şi islamice extremiste. Militanţii vor independenţă de Pakistan şi se opun proiectelor majore de infrastructură propuse de China în zonă.

Separatiştii au fost învinuiţi pentru un atac care a avut loc în urmă cu doi ani la un hotel din Gwadar, proiect portuar finanţat de China. Ei acuză guvernul şi China că exploatează gazul şi bogăţiile minerale ale provinciei Balochistan cu prea puţine beneficii pentru oamenii din zonă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb