Mass-media: "Curtea de Justiţie a UE impune sancţiuni financiare României"

T.B.
Internaţional / 14 decembrie 2023

Mass-media: "Curtea de Justiţie a UE impune sancţiuni financiare României"

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene impune sancţiuni financiare României pentru că nu a închis depozite de deşeuri neautorizate, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de CJUE, potrivit agerpres.ro.

Curtea, cu sediul la Luxemburg, constatase deja încălcarea de către România a dreptului Uniunii într-o hotărâre pronunţată în anul 2018, transmite sursa citată. Dreptul Uniunii urmăreşte să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative asupra mediului pe care le pot avea activităţile de depozitare a deşeurilor, potrivit sursei indicate.

În 2018, Curtea a statuat că România a încălcat obligaţia de a opri depozitarea deşeurilor şi de a închide 68 de depozite de deşeuri a căror exploatare nu era autorizată, transmite agerpres. În 2022, apreciind că România nu se conformase încă hotărârii din 2018, Comisia Europeană a introdus o nouă acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, informează sursa.

În hotărârea sa, Curtea de Justiţie constată că România nu a închis încă 31 de situri neautorizate pentru exploatare, menţionează sursa. Ea obligă România la plata unei sume forfetare de 1,5 milioane de euro şi a unei penalităţi cu titlu cominatoriu de 600 de euro pe depozit de deşeuri şi pe zi de întârziere. La stabilirea cuantumului penalităţii cu titlu cominatoriu, Curtea ia în considerare gravitatea încălcării, durata acesteia şi capacitatea de plată a României, potrivit agerpres.

Astfel, punerea în aplicare incompletă a hotărârii din 2018 determină un risc important de poluare şi de consecinţe grave pentru sănătatea umană, în special prin eliberarea de substanţe chimice nocive în sol, aer şi apă, transmite sursa. În plus, neîndeplinirea obligaţiilor continuă de mai mult de patru ani, ceea ce constituie o durată considerabilă, mai atrage atenţia comunicatul, relatează agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Luxemburg se afla in mare bula financiara cu banci si conturi/fonduri megalomane per cap de locuitor...

    o sa pocneasca puroiul pe acolo... 

    s c c r e t 

    Pute in Bucuresti noaptea ca in Bangladesh, semn ca se ard masiv deseuri direct in CET-uri, nu in curti private.

    Romania e pe buna dreptate cea mai corupta tara din UE si isi merita amenzile din plin.  

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb