Matei Bucur Mihăescu în Stagiunea CAMMERATA

F.A.
Cultură / 17 mai 2011

Matei Bucur Mihăescu, tânărul pianist, compozitor şi dirijor în vârstă de numai 16 ani, va susţine vineri, 20 mai 2011, începând cu ora 19.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", cel de-al doilea concert din cadrul Stagiunii CAMMERATA, organizată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", arată un comunicat remis redacţiei.

În cadrul acestei stagiuni, tânărul muzician de excepţie Matei Bucur Mihăescu susţine împreună cu orchestra CAMMERATA, trei concerte camerale, din programul cărora fac parte, în exclusivitate, compoziţii proprii ale tânărului supranumit şi "micul Bach al României".

Vorbind despre specificitatea acestui concert, Matei Bucur Mihăescu afirma: ,,Majoritatea lucrărilor mele sunt în stilul epocii baroce deoarece, în opinia mea, muzica se degradează din ce în ce mai rău, se transformă în zgomote; şi pentru că vom avea nevoie să ne limpezim sufletul şi mintea, ne vom întoarce cu siguranţă la stilul muzical peren".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb