Migranţii încearcă să traverseze ilegal tunelul Canalului Mânecii, provocând întârzieri în trafic

Marius Constantin
Internaţional / 4 iulie 2015

Traficul prin tunelul Canalului Mânecii a fost perturbat, după ce aproximativ 150 de migranţi au încercat să ia cu asalt terminalul din Calais, în încercarea de a urca la bordul camioanelor care transportă marfă din Franţa către Marea Britanie, informează The Guardian.

Vehiculele care intenţionau să traverseze Eurotunelul au avut întârzieri şi anumite servicii au fost anulate.

Reprezentanţii Eurotunel au declarat că doar transportul de marfă a fost afectat de către migranţi.

Migranţii din Calais au mai încercat, în urmă cu câteva săptămâni, să traverseze tunelul Canalului Mânecii, când au profitat de viteza redusă a camioanelor şi s-au urcat la bordul vehiculelor.

Şoferii camioanelor au fost sfătuiţi de autorităţi să se asigure că toate uşile sunt încuiate, să stea alături de alţi conducători auto şi să nu oprească în preajma portului Calais.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb