Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) deschide un nou apel de proiecte prin Programul Sănătate 2021-2027, în valoare de 58,496 milioane de euro, destinat unităţilor sanitare publice care tratează pacienţi critici cu patologie vasculară cerebrală acută, potrivit unui comunicat, informează Agerpres.
''Acest apel este o intervenţie strategică, acolo unde fiecare minut poate face diferenţa între viaţă şi moarte. AVC reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel global, după boala cardiacă ischemică, şi principala cauză de dizabilitate. Lipsa dotărilor, mai ales în spitalele din afara marilor centre universitare, face ca mulţi pacienţi să nu beneficieze la timp de intervenţii care le-ar putea salva viaţa sau mobilitatea. Tocmai de aceea, am vrut să oferim unităţilor sanitare posibilitatea să achiziţioneze echipamente de diagnostic, tratament şi monitorizare, inclusiv angiografe biplane, aparate CT şi RMN cu softuri dedicate AVC, echipamente de imagistică intervenţională şi infrastructură IT necesară integrării datelor clinice'', a subliniat ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş, citat în comunicat.
În cadrul apelului, sunt eligibile acele cheltuieli care contribuie direct la atingerea obiectivului investiţiei, respectiv dotarea cu echipamente şi sisteme necesare creşterii accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, incluzând mijloace fixe şi obiecte de inventar destinate activităţii medicale, echipamente medicale specifice (precum angiograf biplan, aparate RMN şi CT cu softuri dedicate AVC, echipamente de monitorizare şi tratament pentru pacientul critic cu AVC acut), sisteme IT (hardware şi software) relevante pentru acest tip de îngrijire, servicii de instalare şi punere în funcţiune, taxe şi costuri pentru autorizare, precum şi, cu titlu excepţional, materiale consumabile strict necesare testării şi funcţionării echipamentelor, pentru o perioadă de maximum 3 luni.
Potrivit MIPE, în categoria solicitanţilor eligibili se încadrează unităţile sanitare publice prevăzute la art. 24 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 450/2015 privind tratamentul intervenţional al pacienţilor cu AVC acut, unităţile administrativ-teritoriale definite potrivit Codului administrativ care au în coordonare, subordonare sau administrare aceste unităţi, Primăria Municipiului Bucureşti (inclusiv ASSMB şi sectoarele Capitalei) şi instituţiile publice centrale - inclusiv din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi Academia Română - care deţin, coordonează sau administrează astfel de unităţi sanitare.
Valoarea totală eligibilă a unui proiect finanţat în cadrul prezentului apel trebuie să fie de minimum 200.001 euro şi nu poate depăşi suma maximă de 5,85 milioane de euro, inclusiv TVA.
Cererile de finanţare în cadrul acestor apeluri pot fi depuse până la 23.06.2025, ora 17:00, prin intermediul platformei MySMIS2021.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.04.2025, 17:12)
Este o mare problema daca nu intervii in primele 2 ore in cazul unui AVC.
În Cluj, acum 2 ani nu era chit, a trebuit dus pacientul la Mureș.
Ca in filmele cu prosti!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.04.2025, 18:00)
Trebuie mai multe vaccinuri ARNm anticovid pentru implementarea finala a solutiei finale.