Optima a deschis al doilea sediu în Iaşi

F.D.
Companii /

Daniel Mereuţă

Daniel Mereuţă

Adam - primul coleg robot în companie 

Creştere cu 10% a afacerilor la 9 luni

Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, continuă dezvoltarea locală prin deschiderea unui nou sediu la Iaşi, cu echipă şi management separat faţă de structura deja existentă, se arată într-un comunicat trimis Redacţiei noastre.

Daniel Mereuţă, director Optima, a declarat: "Recent am semnat un contract foarte important pentru noi, cu unul dintre liderii de telecomunicaţii de pe piaţa locală şi am inaugurat cel de-al doilea birou din Iaşi, care devine astfel un nou motor de creştere în Iaşi,dar şi pentru întreaga companie. În cele două sedii din Iaşi activăm cu peste 200 de oameni, 40 dintre aceştia fiind angajaţi în această vară. De asemenea, continuăm extinderea locală şi la Braşov, unde plănuim ca până la finalul anul să mai creăm 20-30 de locuri de muncă. Dezvoltarea companiei vine pe fondul creşterii proiectelor existente, dar şi pe adăugarea de clienţi noi."

Cu 400 de angajaţi la nivel naţional, Optima aduce în echipa sa primul robot pe nume Adam

Potrivit sursei citate, pe lângă dezvoltarea companiei la nivelul resurselor umane, implementarea tehnologiilor bazate pe automatizare şi AI este o preocupare stategică constantă. Astfel, după un proiect pilot ce a durat aproximativ 4 luni de zile, compania a implementat primul Bot care, care a preluat task-uri din zona proceselor de "back-office" ale companiei.

Daniel Mereuţă a explicat: "Adoptarea primului coleg robot în cadrul echipei Optima este doar unul dintre paşii făcuţi de companie într-un proces mai amplu de automatizare a activităţilor. Creat cu tehnologia Uipath, Adam deja lucrează zilnic alături de colegii noştri, primeşte e-mail-uri, prelucrează date, accesează diverse sisteme. A fost foarte uşor integrat de către colegi, chiar ne amuzam zilele trecute când un coleg mai nou se plângea că nu-i răspunde Adam la un anume e-mail. Adam a învaţat rapid şi va prelua curând noi task-uri, deja am început să lucrăm la automatizarea unor procese din zona de financiar şi resurse umane, vrem să-l ţinem cât mai ocupat" .

Compania Optima a înregistrat la 9 luni o creştere de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

"La sfârşitul lunii septembrie ne-am încadrat într-o creştere de 10%, la un nivel al business-ului de 17 milioane lei. Am reuşit să atingem acest nivel datorită atragerii de noi clienţi, creşterii performanţelor echipelor, dar şi în urma optimizării proceselor interne. Aşteptările noastre până la finalul anului sunt să păstrăm creşterea business-ului în aceleaşi coordonate procentuale şi să ne situăm cu afacerile undeva în jurul la 25 de milioane de lei", mai adaugă Daniel Mereuţă.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. " A fost foarte uşor integrat de către colegi, chiar ne amuzam zilele trecute când un coleg mai nou se plângea că nu-i răspunde Adam la un anume e-mail. " Sa vezi cand or sa se planga clientii ca nu le raspunde la e-mail... Oricum nu mi se pare nimic "amuzant".

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS