PENTRU PRIMA JUMĂTATE A ANULUI iHunt - profit de 2,67 milioane lei, în creştere cu 42%

A.I.
Piaţa de Capital / 18 august 2021

iHunt - profit de 2,67 milioane lei, în creştere cu 42%

Cezar Stroe: "Controlul vânzărilor prin preţ, managementul stocurilor, precum şi previzionarea corectă a vânzărilor au fost elementele care au generat rezultatele companiei"

Producătorul de telefoane mobile şi gadget-uri iHunt (HUNT) a raportat un profit net de 2,67 milioane de lei, în primele şase luni ale anului, în creştere cu 41,9% faţă de cel din primul semestru al anului trecut, chiar şi în contextul unor cheltuieli financiare suplimentare aferente celor două emisiuni de obligaţiuni, HUNT23 şi HUNT25, se arată în raportul companiei publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În aceeaşi notă cu evoluţia profitului, la jumătatea acestui an, cifra de afaceri a societăţii marchează un avans de 40% faţă de primul semestru al anului 2020, ajungând la o valoare de 20,6 milioane de lei.

Cezar Stroe, preşedintele şi directorul general al iHunt, afirmă: "Controlul vânzărilor prin preţ, un management atent şi bine controlat al stocurilor, precum şi previzionarea corectă a vânzărilor pe fondul unei oferte continuu conectată la dinamica aşteptărilor pieţei au fost elementele care au generat şi susţinut rezultatele perioadei de raportare. Provocarea de fond din spatele rezultatelor obţinute provine din aspiraţia conducerii companiei de a menţine, pe de o parte, ritmul de creştere accelerată a afacerii prin scalare şi consolidare pe piaţă - specifice companiilor de tip growth şi, în acelaşi timp, nivelurile ridicate de profitabilitate aşteptate de acţionarii iHunt. Deşi, încă din primul an de activitate, iHunt a fost în mod continuu o companie profitabilă, fără să fi încheiat niciun exerciţiu financiar cu rezultat negativ, acest prim semestru al anului este cel mai bun pentru iHunt de la înfiinţare".

Creşterea vânzărilor a fost însoţită şi de o creştere a cheltuielilor companiei, astfel încât la data de 30 iunie a acestui an, cheltuielile din exploatare ale iHunt Technology s-au ridicat la 17,23 milioane de lei, cu 36% peste cele din primele şase luni ale lui 2020.

Cheltuielile cu mărfurile au fost de 13,45 milioane de lei, cu 43,15% peste cele din primul semenstru al anului trecut, în timp ce cheltuielile cu personalul s-au ridicat la 0,54 milioane de lei, în creştere cu 14,14%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Veniturile financiare au crescut de 3,3 ori în perioada de raportare, însumând variaţia pozitivă a veniturilor din diferenţe favorabile de curs valutar şi din investiţii pe termen scurt, cu rol de compensare parţială a creşterii, de peste patru ori în primul semestru al anului curent, faţă de primul semestru al anului anterior, a cheltuielilor financiare generate de cele două emisiuni de obligaţiuni. Activitatea financiară la sfârşitul perioadei de raportare înregistrează totuşi o pierdere în valoare de 0,44 milioane de lei, se arată în raport.

De la începutul anului şi până la finalul sesiunii de tranzacţionare de ieri, acţiunile companiei au marcat un avans de 120%.

Pe lângă acţiuni, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti compania are listate două emisiuni de obligaţiuni, fiecare cu o valoarea de şapte milioane de lei. Scadenţele sunt de trei şi patru ani, iar dobânda este fixă, de 8,75% pe ani.

La jumătatea lunii trecute, Cezar Stroe deţinea 63,83% din companie, în timp ce 35% din acţiunile HUNT sunt în posesia investitorilor persoane fizice.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Bine ca scade ca proasta cu 11 % .... s-a vandut deja 6 % din firma pe bursa intr-o ora jumatate ....

    Vi se pare logic ce se intampla ? Adica tu raportezi profit in crestere, vanzari in crestere, EBITDA in crestere, si scazi pe bursa cu 11 % ???? 

    1. E foarte logic.Stroe scrie scrisori de CEO cim ca treaba infloreste si el vinde de da pretul de-a dura.

      Are 200.000 lei cash si 6 mil lei investitii pe termen scurt la pacanele in plasamente. 

      Investitorii vor zvarli si ei astfel de actiuni ca in momentul in care emiti obligatiini negarantate si spui ca vrei sa cresti afacerile,sa faci si sa dregi iar tu bagi toti banii la pacanele,s-a depasit orice linie rosie!La fel BNET,la care vad ca s-au cam prins investitorii ce mari manageri de hedge funduri au in frunte. 

      Investitorii sa invete sa discounteze masiv toti emitentii cu asemenea comportament,increderea e baza,nu rezultate de azi sau maine.. 

      Cum naiba sa dai cash pe mana unor aventurieri doar pentru ca e nevoie de noi emitenti?! 

      Vezi cate majorari fac simultan,gratuite si cash,obligatiuni negarantate totul pompat de niste brokeri fara scrupule,consultanti si avocati care fac aceleasi convocatoare la mai multe noi staruri Aero. 

      Pe alte burse civilizate,actiunile astora erau la pamant azi cand vedeau unde se duce cashul . 

      Deocamdata corporatistii noi investitori la bursa nu stiu cat valoreaza increderea,pentru ei se scriu comunicatele pompoase,se dau zeci de rapoarte curente....la ei asta e important,sa fii mintit repetat,mult! 

      O sa vada in timp unde-i duce naivitatea. 

      SAFE are o capitalizare monstru,insa nu vad acelasi comportament de prostit lumea.Isi vad de treaba lor si nu ei imping actiunea cu tot felul de goange.Asemenea comportament trebuie apreciat,cum se raporteaza emitentul la piata,ce face,nu gargara continua in spatele careia se dau tunuri mari si actiuni innSOP gramada si substanta zero.

      Dupa cum se misca alde HUNT,BNET cred ca vine in curand vremea cand nu mai sta nimeni sa citeasca ce raporteaza,ca increderea va fi zero.Ce sa mai zici de CLAIM care zice ca scoate toata concurenta de pe piata dintr-un biroas cu 2-3 linii telefonice si un avocatel care se trezeste G.Gekko. 

      O splendoare de companie damboviteana, administrata in stil mioritic, fara trecut, cu un prezent spectaculos si fara nici un viitor.

      Poate descarca Stroe ca sa bage niste cashcaval in contul de disponibilitati banesti :P

      Omul a bagat in plasamente private 6 mil., aproape cat una dintre cele doua emisiuni de obligatiuni de cate 7 mil.

      Evaluarea asta de 6 mil. de la 30 iunie, cred ca reprezinta valoarea subscrisa in plasament. Dat fiind ca sunt investitii TS, ar trebui sa le descarce in maxim 12 luni, la preturi superioare. 

      citind comentariul tau si altele ulterioare, eu tot ma intreb ce cautati voi pe bursa daca nu intelegeti cu ce se mananca. a scazut, pentru ca a vandut Stroe ASA CUM A ANUNTAT ca va face. evident ca nu a spus cand, dar intentia era cunoscuta de catre piata. ai auzit de sintagma "vinde pe stire"? a venit cu rezultate bune a oferit 10-12% discount fata de pretul de piata si a vandut o cantitate mare. FP cand vrea sa vanda mult nu vinde la discount in ABB? cu ce vrei sa participe Stroe in MCS daca nu isi dilueaza pozitia? Ii cresc bani in copac?

      Pai e o problema tocmai la acel'cand'.Ca daca descarci fix dupa ce anunti triumfalist rezultate,fara un guidance emis de cineva credibil ,te poti intreba daca nu cumva profita prea rapid de sentimentul pietei tocmai cel care-l induce,caz in care intra la abuz de piata din Reg.596 UE.De asemenea si brokerul are datoria sa anunte daca tranzactiile sunt de natura sa incalce prevederile Reg.(vezi art.7-19).

      Apoi nu intereseaza pe nimeni cu ce subscrie el,se poate dilua si nesubscriind .Profita in deschidere de un comunicat tot de-al lui,in folos personal.

      Discount pe Aero,sa fim seriosi ca doar nu ai putea vinde procente dintr-un emitent la pret constant,nu poti nici la SNP.El a vandut unde a putut,nu ca murea de grija cumparatorului caruia ii pompase srrasnic dimineata in deschiderea raportului financiar.In US se practica ATM vanzand firma noi actiuni dupa rezultate bune,dar nu vanzari CEO imediat ce a bagat rezultatele,mai ales la firme fara board independent care sa asigure un audit,o asigurare ca rezultatele nu-s scoase doar ca sa vanda omul-orchestra. 

      este si asta adevarat. de aceea, trebuie cumparat cu prudenta, nu de sume astronomice, valabil pentru toate firmele de pe AERO. dar asta este responsabilitatea investitorului. pana una alta, faptul ca s-a cumparat 20% din ce detinea confirma faptul ca piata se astepta la vanzarea asta

      Warren Buffett, fi si tu baiat bune si spune adevarul: nu piata s-a asteptat la aceasta vanzare ci cei cativa cu care s-a facut deal-ul in prealabil. Puteau sa se inteleaga sa faca o vanzare directa, dar s-au dus si-au facut-o prin piata. Ce indica acest lucru?

      din ce se aude, a fost sesizat ASF pentru presupus abuz de piata savarsit cu complicitatea Tradeville(cica ei ar fi facut tranzactiile, dar e doar zvon). tranzactii aranjate in prealabil cu un comunicat rezultate pe teava despre continutul caruia stiau brokerul si aia de la primire

      Ba bufet du-te acasa ca bausi destul si lasa-ne,pai de are asa profit mare de ce vinde bre aaai?

      QED

      ca nu avea cum sa o faca. pe aero nu sunt institutionali sa poti aranja un deal. si oricum, a spus-o de jdemii de ori ca vrea sa mareasca free-float-ul. deci a impuscat 2 iepuri: si-a facut bani de mcs, a pus si ceva la pusculita ca nu are nevoie de toti banii din vanzarea de astazi si a marit si free-float-ul. dar decat sa incercam sa intelegem bursa mai bine ne dam de ceasul mortii ca e manipulare ca etc. luati baieti sife, petrol si buleftrica, va aduc 10% pe an. lasati-le pe astea noi ca nu sunt de voi

      cand nu mai ai argumente, e piata fraiera ca nu pricepe ce isteti suntem! Mai era unul de-si zicea Buffett pe AGF, tot tare in claxon, porecla era Sima, ori numele, ca m-a lasat memoria. N-o sfarseste prea bine.

      sifele is sifonate masiv lor shi buleftrica e praf.

      Cu asa atitudine si luat la perpulis actionarii mici, sa nu va mirați de ce nu veti avea lichiditate in acest rahat de piata bvb. Pestisorii vor pleca catre piete serioase, si apoi va veti intreba de ce ca proastele, bursa românească ar merita din nou sa ajunga junk.

    mi se pare corect ce scrie mai sus, ma uit si ma crucesc... pe ce bursa in toate mintile mai rezista companii cu datorii 25 mil lei, cash spre 0 si banii atrasi plasati in plasamente pe termen scurt cica, la niste companii no name care la sf. semestrului nici nu erau listate. Oare cat de dus trebuie sa fii cand banii tai sunt in bataia vantului, plasati dupa cum se trezeste cate un mare antreprenor fara background in managementul de fonduri de investitii(o fi fost la Caritas, Safi, Fni si nu stie lumea)

    1. am luat si eu niste actiuni la ei, dar cand am vazut cum merge moara am scapat de ele. vad din ce comentati ceilalti ca am intuit bine. la mine semnele de intrebare au aparut cand am vazut ca al lor manager vinde mereu.

      In comparatie cu patronul de la AG Agroland care cumpara actiuni din piata.Off si vai VA SA VINA cu vanatul lui Cezar ce si-l vinde singur .....catre ?

    Ca sa vedeti in ce bula gigant se afla unele companii din astea noi,vedeti NRF cu grave probleme descoperite la audit deci indezirabila pentru investitii,care are 17,14 milioane actiuni inregistrate la ORC si care urmeaza sa apara si pe bursa si se tranzactioneaza la 20 de lei,adica vreo 350 milioane capitalizare.Stati sa vedeti cand intra 9 mil actiuni in cont la depozitar cat mai valoreaza actiunea,ca deocamdata piata vad ca e foarte hazlie.

    1. cele 17 milioane de actiuni sunt de fapt actiunile prezente plus gratuitele, se acorda o actiune la una detinuta, pretul se ajusteaza dupa data de inregistrare, nu este nici o capitalizare de 350 milioane dar ce sa facem , comentam si daca nu ne pricepem

      pai a trecut sau nu data de inregistrare?ca daca au comunicat ca au inregistrat hotararea si noul numar de actiuni la registrul comertului ar insemna ca a trecut data.Ori au inregistrat de fapt doar hotararea agea de aprobare a majorarii si scriu tampenii ca au inregistrat de fapt majorarea cu noua lista a detinatorilor?!in cazul asta e vina NRF ca nu stie sa comunice clar si se baga aiurea in seama in loc sa o faca dupa data de inregistrare sau mai ales dupa ce obtine CIIF de la ASF.

      Oricum la ce credibilitate mai are NRF in piata pot comunica ce vor ca nu mai sta nimeni sa-i asculte. 

    Vă plăngeți,ne plăngem de IHUNT....eu cred că sunt alte produse mult.mai proaste,cele creeate de BRK,cei care sunt dispuși doar să listeze,apoi să darăme....uitați va la FIREBYTE,REIT.....numai șmecherii.legale....IHunt m i se pare mult mai ok decăt ceea în ce are participare BRK

    1. Ar fi interesant sa vedem evolutia :DN Agrar Group (DN), grup olandez al carui PP a fost intermediat tot de BRK cu niste cifre si parametri foarte ok spre comparatie cu tot ce s-a intermediat in anul 2021, PP desfasurat fara tamtam( ca a fost cu dedicatie pentru cunoscatori), de obicei cam la ce s-a facut zgomot au fost petarde...sunt extrem de curios cum va merge DN si mai ales cine sunt "premiantii"

    Stroe....a fost un mare domn?!putea să văndă cănd acțiunea era pe la 1,90.....a văndut în mod ușor cinic,chiar în ziua cănd ieșise comunicatul cum.că Hunt a avut rezultate f.bune.Domn să l numim,căci putea să văndă dacă vroia mușchiul lui și la 1leu,așa că cinismul omului nu e chiar la cote maxime.Și a încordat și el mușchii,arătănd că priveste de sus și nu i pasă cănd vinde.Marketing ul ca știință,ar fi spus că momentul ptr vanzare a fost pris ales,deci rămăne cinismul.Mr.Stroe are dreptul să vandă oricand și la orice preț.Oricum prefer cinismul lui,asta ptr că a clădit o firmă cu rezultate,comparativ cu BRK și cu intenția lor clară de a nu consolida firme,ci doar a lista și a dărăma,vezi cazurile recente de la REIT si FIREBYTE.În concluzie prefer cinism de 1zi(Stroe)comparativ cu oportunism nesimțit pe termen lung(BRK).IHUNT va fi ok,va crește greu după potopul lui Stroe,dar va crește.La Firebyte și REIT mă aștept la coborări și mai mari și chiar la insolvențe.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb