Peste 11 tone de tutun confiscate de ANAF

S.B.
Miscellanea / 18 septembrie 2020

Peste 11 tone de tutun confiscate de ANAF

De la începutul lunii septembrie, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, au confiscat 11.138 kg de tutun brut, provenit din Bulgaria, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, camionetele au fost sigilate la intrarea în România şi monitorizate permanent pe timpul tranzitării teritoriului naţional. În actele aferente transporturilor erau precizaţi diferiţi beneficiari din Polonia, Cehia sau Germania. Schimbul rapid de informaţii cu instituţiile din ţările menţionate şi din Bulgaria au determinat inspectorii ANAF- Antifraudă să decidă confiscarea tutunului transportat şi amendarea şoferilor, deoarece s-a dovedit că firmele declarate în acte fie nu existau, fie nu aveau legătură cu domeniul prelucrării tutunului. În cadrul acţiunii, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au beneficiat de colaborarea Poliţiei de Frontieră din toate punctele de trecere a frontierei.

Prin monitorizarea constantă a transportului şi confiscarea celor 11,13 tone de tutun, inspectorii antifraudă fiscală au prevenit prejudicierea bugetului de stat cu cca 8,80 milioane de lei, reprezentând acciză şi TVA, care ar fi fost cauzat dacă tutunul transformat în ţigarete ar fi fost vândut pe piaţa neagră din România la un preţ mediu de 18 lei/pachet, se arată în comunicatul ANAF.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb