PÎCCJ a cerut preşedintelui oficializarea urmăririi penale a lui Sebastian Vlădescu

D.I.
Anticorupţie / 19 aprilie 2018

Sebastian Vlădescu (Sursa foto: Twitter)

Sebastian Vlădescu (Sursa foto: Twitter)

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Preşedintelui Klaus Iohannis să formuleze cererea de urmărire penală faţă de Sebastian Vlădescu, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis Redacţiei.

Sebastian Vlădescu este acuzat de săvârşirea, în perioada în care ocupa funcţia de ministru al Finanţelor, a două infracţiuni de luare de mită.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, ieri, încuviinţarea urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor.

Procurorii anticorupţie susţin că infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti - Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. 

Procurorii nu au menţionat în comunicatul de presă care este numele companiei care ar fi dat mita. Presa susţine că ar fi vorba despre asocierea de firme Swietelsky - Wiebe - Takenaka, care a fost constructorul lucrărilor.

Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR)".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alo Bursa! acelasi articol trebuie sa umple spatiul doua zile la rand??!. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb