PLASAMENTE ALTERNATIVE Perspective fotbalistice pe stadionul olimpic

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 iulie

Vechiul clopot olimpic de la Olympiastadion

Vechiul clopot olimpic de la Olympiastadion

Marius Tiţa

Naţionala de fotbal a Franţei a scăpat de problema esenţială a acestui European: finala se juca exact de ziua lor naţională, de celebrul Quatorze Juillet, duminica. Cred că problema cea mai mare este faptul că finala se joacă pe celebrul Olympiastadion, cel construit de Hitler pentru Jocurile Olimpice pe care Berlinul nazist le-am organizat.

Germania era planificată să organizeze întrecerile olimpice în 1916, dar războiul, primul mondial, a anulat această posibilitate. Pentru eveniment, muribundul imperiu construise Deutsches Stadion, precursorul lui Olympia. În 1931, Berlinului i se dă din nou sarcina şi onoarea de a organiza Jocurile Olimpice de vară din 1936. Pregătirile încep uşor de tot. În 1933, naziştii ajung la putere iar în 1934 moare Hindenburg. Lucrările nu au limită, se face un nou stadion, se inventează multe, iar şi mai multe au loc în premieră. Naziştii inventează flacăra olimpică, aprinsă în Grecia, adusă pe jos, re-aprinsă pe stadion, se face un clopot olimpic, plin de svastici naziste şi el. Dintre toate, stadionul cel nou este cel mai tare.

Vechiul Desutsches Stadion dispare, pe locul lui se face Olympiastadion. Conceptul este monumental, impresionant. O mare piaţă face legătura între gigantica axă ce duce spre inima oraşului. Se termină cu două coloane ornate cu svastici, atunci, acum susţin cercurile olimpice. La doi paşi de intrare este "stejarul Podbielski", dedicat unui general prusac, susţinător al sportului german, mort în 1916. În imaginile din 1936 vedem o chestie cam stranie, pe podium, campionii ţineau în mână un pui de stejar, pe care tocmai îl primiseră. Este o altă idee nazi pusă în aplicare atunci.

Apoi vine stadionul, ovoidal, cu numeroase coloane, acum mai acoperit. Dar în mijloc, opus intrării, are un decupaj cam brutal în tribună, de jos până sus, de parcă ar fi fost tăiată o felie dintr-un stadion-tort. Decupajul acela se numeşte Poarta Maraton. În mijlocul ei era cupa în care ardea flacăra olimpică.

Mai în spate, în spaţiul tăieturii apare un turn. Este cel cu clopotul olimpic. Acest turn se ridică din mijlocul unei clădiri funebre, sinistre. Este Langemarckhalle, o sală memorială care omagiază jertfa unor tineri germani în Primul Război Mondial. Naziştii au tras tare pe acest simbol. Între Poarta Maraton şi Langemarckhalle cu Turnul clopotului se află Maifeld, teren dedicat întrecerilor de călărie sau unor defilări naziste. De-o parte şi de alta a terenului cu iarbă, spre stadion, se mai află patru turnuri, grupate două câte două, asemenea celor de la intrare, care desemnează un fel de triunghi ce are în mijloc chiar stadionul. Turnurile, cele şase luate câte două, sunt dedicate triburilor germanice din vechime. În complexul de la Berlin se mai află piscine olimpice, terenuri de sport, Casa Reichssportsfuhrer, un fel de şef al sportului german, căminul Annaheim al sportivelor germane, un teatru, Casa Sportului German. Din loc în loc apar lucrări de artă, sculpturi realizate de artişti germani importanţi şi verificaţi, temeinic alese de un comitet special, chiar de la început, la pregătirea Jocurilor Olimpice din 1936.

Totul în complexul olimpic din Berlin era în spirit nazist, greu de mitologie antică, greacă sau germanică. Şi cam aşa a rămas. Schimbările sunt puţine. Svasticile au dispărut de peste tot, nu a mai rămas niciuna. Au rămas, pe la colţuri, vulturi încruntaţi ce par a fi ţinut ceva în gheare. Olympiastadion a scăpat destul de uşor în mai 1945, deşi a fost ocupat, sau eliberat, de sovietici. La împărţire a picat în zona britanică, aici fiind chiar sediul administraţiei. Cum turnul şi clopotul lui au fost cam avariate, au fost reconstruite de britanici. Vulturul de pe clopot are acum în gheare cercurile olimpice. Vechiul clopot, cu adaos de bronz pe îmbârligatele omniprezente în 1936, a fost adus pe pământ, expus într-o parte a stadionului, în afara acestuia, pe unde vin spectatorii. Dacă e să fim obiectivi, în turn nu îl vedea nimeni, dar aici, pe iarbă, nu îl poţi evita. Îşi exhibă nişte răni minimale, inclusiv o gaură de obuz. Varianta oficială este că învingătorii şi-au exersat diversele tiruri pe el, dar, după cum arată, majoritatea acestor tiruri au eşuat sau au ricoşat.

Complexul olimpic din Berlin, unde se va ţine finala Europenelor de fotbal, este spaţiul unde se simte cel mai bine atmosfera nazistă. A fost renovată inclusiv Langemarckhalle, sala cu scuturi militare germane, templu al cultului morţii eroice, practicat la greu de adepţii lui Hitler. În 1936, după închiderea jocurilor olimpice, organizatorii au mai inventat ceva: stelele dedicate campionilor germani. Au făcut stele pentru ediţiile de până atunci, începând cu Atena, în 1896, şi încheind cu Berlin, în total nouă. Pentru că după ediţia din 1936 a venit iar războiul şi o pauză mare a apărut în organizarea jocurilor olimpice. În 1952 a fost reluată această practică, pe o a doua alee fiind instalate stele pentru noii campioni olimpic germani, dar numai cei din RFG. După 1990, în grabă au fost adăugate patru stele cu nume înghesuite şi fără basorelieful de ilustraţie de la celelalte, ale sportivilor din RDG.

Stadionul, care nu a fost prea afectat de război, a fost refăcut şi consolidat, este mai acoperit, şi, mai ales, i-a dispărut tribuna în care apărea Hitler şi acoliţii. Este singurul element din fotografiile de atunci care lipseşte în cele de acum. Dacă nu ne bătea Olanda, am fi jucat şi noi pe Olympiastadion, în sferturi, cu Turcia. Ar fi fost dramatic să vezi românii şi turcii confruntându-se pe teren, iar pe fundal locul de unde Hitler ne făcea neoameni, cupa flăcării de la Olimpia, cenotaful imens şi sinistru al celor morţi în primul mondial, de război, nu de fotbal, în Belgia, şi nu în România. Şi pe Niţă tras la şale de curentul de la Poarta Maraton, mereu deschisă.

În această situaţie s-ar fi aflat şi Franţa dacă nu o bătea Spania. Dacă nu ar fi jucat simpaticul Mbappe mai slab şi decât atacanţii români, dacă nu ar fi chiulit de la şcoală minorul Lamine Yamal ca să comită probabil golul Campionatului European 2024. Oricum, este, la 17 ani fără patru zile, cel mai tânăr marcator de la un campionat european de fotbal. Ziua lui este pe 13 iulie.

Franţa are, în schimb, întrecerile olimpice, care au născut Olympiastadion-ul, şi care încep pe 26 iulie, la Paris. Pentru a treia oară, după ediţia din 1900 şi cea de acum fix un secol, din 1924. Franţa a participat la întrecerile din 1936, cele pline de simboluri naziste, inclusiv pe stadionul olimpic din Berlin. Delegaţia franceză avea 201 sportivi, dintre care 11 femei, care au câştigat şapte medalii de aur, şase de argint şi tot atâtea de bronz, bilanţ care le-a oferit locul şase pe naţiuni.

Românii au participat şi ei la Jocurile Olimpice din 1936, după ce lipsiseră de la cele din 1932, tocmai de la Los Angeles. Echipa României a fost formată din 54 de sportivi, dintre care doar două femei, care au participat la 33 de întreceri din nouă ramuri sportive. Rezultatele au fost extrem de slabe, nesemnificative, doar echipa naţională de handbal masculin ieşind pe locul al cincilea. Din şase participante.

Şi, totuşi, România a câştigat o singură medalie, argint, la călărie individual, prin locotenentul Henri Rang, subiectul unei legende. Se spune că el ar fi câştigat proba, învingându-l pe german, dar barajul a fost aşa de pătimaş că el ar fi renunţat singur. Atunci Hitler însuşi i-ar fi dat o motocicletă cadou, din cauza căreia ar fi murit în 1946, când veniseră ruşii. Cert este că această primă medalie olimpică românească de argint putea să fie de aur, sau chiar a fost, cum spun unii, inclusiv fiul lui Felix Ţopescu, coleg de echipă cu locotenentul român. Care chiar a murit în decembrie 1946, la numai 44 de ani, într-un accident cu Zundapp-ul său. Pentru el, nici şaua de cal, nici cea de motocicletă nu au fost cu noroc.

Cunoscuta firma de licitaţii de artă Bonhams a vândut, în februarie, o motocicletă Zundapp cu vreo 40 de mii de euro, la o licitaţie de la Paris. Doar că era un exemplar din 1958. O motocicletă Zundapp K800 chiar din 1936 s-a dat la o licitaţie din SUA, la începutul anului, cu 46 de mii de dolari. Cea mai scumpă astfel de motocicletă a costat 67.100 de dolari, primiţi în 2019, la o licitaţie din SUA, pentru un exemplar fabricat în 1937.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9709
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5670
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1374
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8970
Gram de aur (XAU)Gram de aur354.6908

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb