PLASAMENTE ALTERNATIVE Arta şi consumul de banane

Nu ştiu alţii cum sunt, dar, înainte de 1989, eu am mâncat banane o dată sau de două ori. Ar fi trebuit să cred că banana trăieşte doar în guma de mestecat sârbească ce venea din Iugoslavia, sau în pasta de dinţi românească de atunci. Ulterior, după ce l-am dat jos pe Ceauşescu, mi-am dat seama că gustul fructului numit banană este cam diferit de pasta de dinţi creată atunci de chimia Tovarăşei, mamă iubitoare. De aceea, când vine un neisprăvit crescut în bunăstarea nomenclaturii comuniste şi îmi reproşează că mă dau în vânt după banane îi adresez gânduri incompatibile cu tiparul public. Multe, nesfârşite.

Lipsa bananelor pe vremea comunismului era cauzată de blocarea importurilor, deşi aveam relaţii privilegiate cu ţările care cultivau şi exportau banane. Dar regimului puţin îi păsa de masa populaţiei, de la care lipseau multe altele, ce să te mai gândeşti la banane. În prezent, banana beneficiază de aceeaşi discuţie derutantă, unii zic că e bună, alţii că nu prea, aşa că recomand formula de utilizat în orice alt domeniu, cumpătarea. Adică nu bagi 3-4 kile ca mine, în 1990, ci din când în când, ca în 2025.

În ultimul timp, pe piaţa de artă se mănâncă foarte multe banane, preparate după o reţetă ce costă din ce în ce mai mult. Este vorba de „banana lui Cattelan”, cea lipită cu bandă adezivă pe perete. Putem să îi spunem şi „banana 19”, fiind lansată în decembrie 2019, precum Covidul 19. Cum se vându, banana se şi mâncă. Atunci, la Art Basel Miami Beach, varianta de Florida a celebrului târg elveţian de artă, cel care a muşcat primul din banana superscumpă a fost un actor, un comedian, cum ar zice însuşi Cattelan. Pam, pam!

David Datuna este acel „performance artist” care a făcut din tentanta consumare a bananei celebre o scenă în sine, numită „Hungry Artist”. Am mai glumi pe seama sa, dar artistul, născut în Georgia pe când era sovietică, a murit în 2022, când avea doar 48 de ani. De la început, la prima muşcătură, galeria-mamă Perrotin a spus că nu-i bai, că oricum banana e perisabilă, era schimbată periodic, şi că opera de artă este ideea în sine. Aşa am scris şi noi, atunci, când indignarea se isca. Şi era doar o indignare de 120 de mii de dolari, acum a depăşit deja 6 milioane.

La prima ieşire în public, când a explodat ideea, „Comedian” a fost vândută în două ediţii de 120 de mii fiecare, şi o a treia de 150 de mii. Cea de a treia banană, mai scumpă niţel, a fost donată Muzeului Guggenheim de către cumpărător, care a vrut să rămână anonim. La preţul acesta, n-a băut şi nici n-a mâncat banana. Următorul cumpărător a dat milioane, dar a şi chemat presă să-l vadă cum mănâncă opera de artă.

În noiembrie trecut, „Comedian” a fost scoasă la licitaţie la New York, la Sotheby's, şi a fost adjudecată cu 5 milioane de dolari, cel mai mare preţ pentru o banană ever. De fapt, cumpărătorul, chinezul tânăr dar deja criptomonetiyat Jen Hua, a plătit 6,24 de milioane de dolari pentru concept, 5 de sub ciocan, restul, peste milion, taxe.

Eterna şi perisabila banană filosofică a mai fost mâncată şi în 2023, în Asia. Când era expusă la Muzeul de artă Leeum din Seul, capitala Coreii de Sud, un student la Arte a dat din nou glas proorocirii: a mâncat banana lui Cattelan, zisă şi piesa de artă conceptuală „Comedian”.

Cea mai recentă masticare a celebrei banane a avut loc, de această dată şi în premieră, pe continentul european, mai exact la Centre-Pompidou Metz, ceea ce ne aminteşte că legendarul Centre parizian este în mare renovare, deja de un an, şi vor mai urma alţii. Masticatorul nu a fost arestat, nici măcar pentru 24 de ore. Gazda ne face să credem că destinul operei de artă este de a fi mâncată. Oricum, expunerea „Comedianului” se face în anumite condiţii, inclusiv asigurarea că fructul este mereu proaspăt şi nu se fleşcăieşte pe perete. Legenda spune că pe comerciantul de banane care i-a oferit materia primă de bază pentru prima prezentare l-a cuprins plânsul când a aflat că lunguieţul fruct pe care îl vânduse cu 35 de cenţi fusese vândut, mai spre prânz, cu 120 de mii de dolari, îmbrăcat doar cu o bandă adezivă aruncată pe diagonală. Muzeul din Metz a declarat că este cea mai mâncată operă de artă, dar transmitea şi dezamăgirea artistului că mâncătorul s-a concentrat doar pe partea comestibilă a bananei, şi nu a luat în considerare coaja sau banda adezivă, care ar da adevărata profunzime a faptei.

Dacă banana lipită cu bandă adezivă, în 2019, era prima folosită de artist în creaţia sa, scociul mai fusese folosit. Cu zece ani înainte, în 1999, Maurizio Cattelan l-a lipit zdravăn pe un perete, suspendat cu mult consum de bandă adezivă, chiar pe dealerul lui, Massimo de Carlo, în deschiderea exibiţiei personale „A Perfect Day”, la Milano. Fotografia cu dolofănelul personaj, ca un fel de Răstignire cu chelie şi aripi din bandă adezivă gri, a perpetuat momentul artistic. Au fost trase zece exemplare din fotografia respectivă, cu numele „Untitled” sau, mai târziu, chiar „A Perfect Day”, şi nimeni nu a sărit să-l mănânce pe dealer. Şi, deşi se spune că modelul a ajuns la spital, dealerul nu a fost înlocuit în scociăiala de pe perete, cum fu tratată banana.

Peste timp, revăzând cariera artistului ne dăm seama că dealerul lipit pe perete a avut noroc. Până la acel moment, Maurizio Cattelan s-a făcut cunoscut printr-o serie de taxidermii, mai ales de cai. Adică lucrări cu cai adevăraţi, dar împăiaţi. Nu cunosc detaliile şi chestiile secrete, dar nu cred că s-a pus vreodată problema împăierii omului de afaceri care îi vindea artistului lucrările în Milano.

De la oameni vii, la banane perisabile lipite, simplu, cu scoci, am fi tentaţi să remarcăm o degradare a formei de exprimare, dar ne amintim că tot Maurizio Cattelan a realizat şi opera de artă „America”, expusă prima dată, la Guggenheimul din New York, în toamna lui 2016. Lucrarea are peste 100 de kilograme de aur de 18 carate şi are forma detaliată a unui vas de toaletă. Adică a unui veceu. El a şi fost instalat cu succes în galerie şi a putut fi folosit, individual şi pentru scurt timp, timp de aproape un an. Cât a durat expoziţia. Între timp, un nou şi colorat la păr preşedinte preluase mandatul şi ceruse muzeului să-i împrumute un Van Gogh pentru apartamentele private ale sale. Se spune că muzeul nu s-a putut despărţi, fie şi temporar, de această pictură, dar a oferit, în schimb, tot cu împrumut, o „Americă” masivă şi din aur. Adică B&B, big and beautiful, după cum se exprimă beneficiarul, acum la al doilea mandat. Nu s-a primit niciun răspuns şi nici nu va veni.

În 2019, „America” a fost instalată şi racordată la utilităţi în palatul Blenheim din Anglia, şi chiar folosită, ca la Guggenheim. La scurt timp a fost furată, cu tot cu inundaţia ce a urmat. Hoţii au fost prinşi, sunt toţi englezi, şi recent s-a anunţat că au şi fost condamnaţi. Despre opera de artă, cele 103 kile de aur de 18 carate, nu se mai ştie nimic. Furtul a avut loc în septembrie, astfel că, în decembrie, Maurizio Cattelan nu a mai riscat, a creat o banană perisabilă lipită cu scoci, totul sub un dolar. De atunci, bananiera operă de artă a ajuns la 6 milioane, apropiindu-se de cele 10 milioane de dolari la care era evaluată toaleta de aur furată.