Geoană şi susţinătorii săi nu-l vor pe Mitrea
F.APolitică / 10 februarie 2010
F.APolitică / 10 februarie 2010
F.APolitică / 10 februarie 2010
F. A.Politică / 10 februarie 2010
"Cine contribuie mai mult are o pensie mai mare, fiindcă principiul de calcul al pensiilor este legat de nivelul contributivităţii. Forma legii va fi dată de Parlament, iar legea este absolut necesară pentru a echilibra bugetul de pensii. Nu va fi diminuată pensia socială minimă", a declarat azi premierul Emil Boc.
F. A.Politică / 10 februarie 2010
A.G.Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2010
A.G.Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2010
Eurodeputatul social-democrat Daciana Sârbu, membru al Comisiei pentru mediu a Parlamentului European, a solicitat Parlamentului European şi Comisiei Europene să ia în considerare să intervină în dosarul Roşia Montană, informează Agerpres.
F.A.Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2010
Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a aprobat, prin vot, noua Comisie Europeană (CE), informează Agerpres.
C.D.Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2010
C.D.Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2010
Diplomatul Marius Lazurcă a primit, ieri, avizul favorabil al comisiilor de politică externă din Parlament pentru funcţia de ambasador la Chişinău.
F. A.Politică / 9 februarie 2010
F. A.Politică / 9 februarie 2010
F. A.Politică / 9 februarie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2010
Primarul ora-şului Voluntari, Florentin Pandele (foto), a fost suspendat, ieri, din PSD pentru un an, în urma unei decizii a Biroul Per-manent al organizaţiei PSD Ilfov.
A.G.Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2010
Liderul UDMR, Marko Bela (foto), a anunţat, ieri, că negocierile la nivel naţional dintre formaţiunea sa şi PD-L, privind func-ţiile de conducere din instituţiile guvernamentale, au fost finalizate, informează Agerpres.
A.T.Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2010
F. A.Politică / 8 februarie 2010
F. A.Politică / 8 februarie 2010
F.APolitică / 8 februarie 2010
F.APolitică / 8 februarie 2010
CĂTĂLIN DEACUZiarul BURSA #Politică / 8 februarie 2010
C.P.Ziarul BURSA #Politică / 8 februarie 2010
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a participat, vineri, la o reuniune de lucru cu şefii misiunilor diplomatice ai statelor membre ale Ligii Statelor Arabe.
A.G.Ziarul BURSA #Politică / 8 februarie 2010
C.D.Ziarul BURSA #Politică / 8 februarie 2010
F.A.Politică / 7 februarie 2010
F.A.Politică / 7 februarie 2010
F.A.Politică / 6 februarie 2010
F.A.Politică / 6 februarie 2010
F.A.Politică / 6 februarie 2010
F.A.Politică / 6 februarie 2010
F. A.Politică / 5 februarie 2010
F. A.Politică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
F.APolitică / 5 februarie 2010
I.P.Ziarul BURSA #Politică / 5 februarie 2010

Andrei Iacomi
A consemnat George Marinescu
Cornel Codiţă
Gheorghe Iorgoveanu
Călin Rechea
O.D.
| 5.2390 | |
| 4.5912 | |
| 5.6838 | |
| 6.0731 | |
| 598.3364 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 26 iunie
Piaţa de Capital /A.V. - 26 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 25 iunie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 24 iunie
ŞTEFANIA CIOCÎRLAN (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
A.T. (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
Alina Vasiescu (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
A.T. (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
A.T. (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)