Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat preponderent creşteri în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-o zi fără o direcţie clară în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un avans de 0,2%, până la 31.078 de puncte, un nou record istoric, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,16%, la 6.039 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 126,3 milioane de lei, circa 40% din rulaj provenind dintr-o tranzacţie de tip ”deal”, în valoare de 52,4 milioane de lei, cu acţiuni Premier Energy. Cele 0,98 de milioane de acţiuni schimbate, echivalentul a 0,8% din capitalul companiei de infrastructură energetică, au fost transferate la preţul unitar de 53,6 lei, similar cu referinţa din piaţa ”regular”. Compania a anunţat că a obţinut o finanţare de până la 825 milioane euro pentru achiziţia Grupului Evryo şi pentru refinanţarea unor datorii.
În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, al căror rulaj s-a ridicat la 18,4 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 37,02 de lei, în creştere cu 0,05%.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom, care au urcat cu 0,57%, la preţul de 1,05 de lei, în condiţiile unor schimburi de 8,6 milioane de lei.
Acţiunile Nuclearelectrica s-au depreciat cu 0,85%, la preţul de 70,4 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,3 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Premier Energy, care au stagnat, la preţul de 53,6 de lei, schimburile cu titlurile companiei de infrastructură energetică ridicându-se la şase milioane de lei.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a marcat un avans de 0,36%, până la 2.349 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,15%, la 103.508 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a coborât cu 0,69%, până la 1.004 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. ”Şantierul Naval Orşova” (SNO): +5,26%
2. ”Transgaz” (TGN): +1,85%
3. ”Bursa de Valori Bucureşti” (BVB): +1,82%
4. ”Electromagnetica" (ELMA): +1,69%
5. ”Lion Capital" (LION): +1,65%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”SIF Hoteluri” (CAOR): -8,04%
2. ”Green Tech International” (GREEN) : -3,81%
3. ”Christian Tour" (TRIP): -3,07%
4. ”Aerostar” (ARS): -2,76%
5. ”Armătura” (ARM): -2,50%




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 08:49)
PE a devenit un urias balon umflat de datorii cu dobanzi uriase. Petrolul va scadea tot mai mult, piata va fi inundata iar politicile verzi cu solare si moristi de vant o sa fie si mai nerentabile desi au subventii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 10:20)
De unde ti-ai luat bolul de cristal? Pep&Co?
2. Gluma zilei!
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 12:40)
Dorel Goia, acţionarul majoritar al TeraPlast: „Dividendele trebuie să crească în fiecare an, pentru că pensia mea sunt dividendele“.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 18:47)
Exact ! Si ofera 0.37% : ))))
2.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 25.06.2026, 23:30)
...
3. Tgn
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 12:54)
Tgn la 110 pana la final de iulie? Se poate asa ceva? Incredibil
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 13:03)
oare? condorul el vijeu ce zice?
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 25.06.2026, 13:20)
întreabă-l pe Gușta Horia !
că cică, o mai primit +33mii de „investitori” la Fundurile sale Mutuale !
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 13:34)
Domnul asta, Horia Gusta, imi place din ce in ce mai mult.
Avem nevoie si de altii ca el pe piata noastra de capital.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 25.06.2026, 13:38)
Da!
uite,,, la ELectrica Furnizare, dnul Gușta o luat o sumă mică 1,64milioane RON = 300.000 EUR = un apartament și o făcut +4% astfel încât îți ține ție spiritul Up!
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 13:38)
Nu prea am acces la el ca sa il întreb însă voi apela la bunăvoința lui Marian Ceaușescu sa îi adreseze întrebarea.
Tu ai vreo întrebare pentru el?
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 25.06.2026, 13:48)
domnul Gușta Horia are contracte — cu acei 1,3milioane „contribuabili” la Fundurile sale Mutuale — contracte „anti-glonț” în care toți acei 1,3 milioane de „doritor-a-fy-bogat” își iau angajament să nu măcăne nimik la pierderea banilor !
:
ce face Horia Gușta este joc piramidal,
este Caritas / FNI cu acte în regulă, deci Marian Ceaușescu nu apucă să-l întrebe nimka.
De ce este joc piramidal?
pentru că nu există flux de bani care să vină de la SNG, TGN, M, TTS, DIGI, etc
singurul flux de bani este cel pe care acei 1,3milioane „contribuabili, doritori-a-fy-bogat” lună-de-lună îi aduc de acasă !
:
în 3,4 ani, aceste firme SNG, TGN, M, TTS, DIGI, etc. la fel nu vor injecta bani în Fundul Mutual, dar la un moment dat, jumate din cei 1,3milioane contribuabili, doritori-a-fy-bogat” vor realiza că zicerile lui Ìancu Guda cu investește-lunar e de fapt o groapă fără fund în care tot bagi bani !
:
tot jocul ține de bani-noi-de-la-ciorap
SNG, TGN, M, TTS, DIGI, etc. nu contribuie deloc la Fundul Mutual.
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 13:55)
1.64 milioane dividende? Bun si-asa! Ala +4% este cresterea de azi a EL?
Da' tu de ce esti cu spiritul ca sindromul ala... imi scapa numele? Nu vrei sa fii si tu Up?
Atunci stai si strimba din nas la ce fac altii la giobul lor.
3.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 14:58)
stai sa vezi cando rda dividende la fel de mici si restul ...SNN, H2o, snp :D
3.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 18:05)
Pe ce te bazezi? Ar fi superb!
3.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.9)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 18:26)
pe fonduri mutuale si horea gusta
3.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 18:50)
Ai citit vreo analiza sau postarea era ironica?
3.12. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.11)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 19:09)
de ce nu analizezi VANul din .PDFurile de la Raiffaisen Dividend+ Fondul Mutual si vei vedea ca 3.10 nu vorbeste ironica. tine minte ca 5 milioane lei pe sesiune muta EL TGN SNG cu +5%
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 16:21)
What is the most resilient parasite? Bacteria? A virus? An intestinal worm? An idea. Resilient... highly contagious. Once an idea has taken hold of the brain it's almost impossible to eradicate. An idea that is fully formed - fully understood - that sticks; right in there somewhere.
4.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 25.06.2026, 16:45)
...
5. fără titlu
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 25.06.2026, 17:31)
Salutare tuturor!
Tomate "DixIT!":)))
Si pt.toti ceilalti/celelate ,la fel:)))!
Atentie la SNP ,se pare ca se indereapta catre 1.1+ .:)
O zi buna si profitabile,sa aveti!Oriunde v-ati afla!
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 25.06.2026, 17:33)
*indreaptă,ptofitabila ,si altele :))
In fine,ce a mai ramas din ziua asta!
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de Tomate în data de 25.06.2026, 21:05)
Am tot acumulat senepe!
*
DixIT! sa fie ;))))
*
SPQR!
*
si ganduri bune si tie!
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 19:25)
SNN si-a revenit binisor dupa ex date, sper sa se duca spre 80 in 6-7 saptamani
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 20:23)
vorbeste cu horia gusta si te rezolva el
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2026, 23:48)
sigur .,.,. ce 80 ..800.. mai ales ca are nevoie de 12 miliarde de dolari pentru R1 R3 si 4