Prejudiciu de peste 6,7 milioane de lei, în domeniul ridesharing, la o societate din Bucureşti

M.P.
Miscellanea / 16 mai 2025

Prejudiciu de peste 6,7 milioane de lei, în domeniul ridesharing, la o societate din Bucureşti

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populaţie, precum şi în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, conform unui comunicat transmis redacţiei

Astfel, în cazul unui operator economic din Bucureşti care activează pe piaţa de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, inspectorii DGAF au identificat că în perioada februarie-decembrie 2024, operatorul economic nu a înregistrat şi nu a declarat obligaţiile fiscale, în ceea ce priveşte TVA şi contribuţii sociale, beneficiind astfel de un avantaj fiscal în valoare de peste 6,7 milioane de lei. Subliniem faptul că plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate oferă asigurare de sănătate angajaţilor şi dreptul la tratamente medicale. De asemenea, plata contribuţiei de asigurări sociale este o contribuţie socială foarte importantă pentru sistemul de asigurări sociale din România deoarece asigură protecţia socială a cetăţenilor, implicit dreptul la pensie.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat au fost instituite măsuri asigurătorii, urmând a fi sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

ANAF reiterează importanţa respectării obligaţiilor fiscale şi atrage atenţia asupra consecinţelor legale ale nedeclarării veniturilor, indiferent de sursa acestora, se mai precizează în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb