Preşedintele Renault anunţă că 2020 va fi un an crucial pentru alianţa Renault-Nissan

I.A.
Companii / 22 octombrie 2019

Preşedintele Renault anunţă că 2020 va fi un an crucial pentru alianţa Renault-Nissan

Anul următor va fi unul determinant pentru relansarea alianţei Renault-Nissan, după un an 2019 marcat de o degradare a rezultatelor celor doi parteneri, a declarat, marţi, preşedintele grupului auto francez, Jean-Dominique Senard, informează Agerpres.

Parteneriatul Renault-Nissan a fost zguduit de arestarea fostului director general Carlos Ghosn la Tokyo, în urmă cu un an, pe fondul acuzaţiilor de nereguli financiare. Cele două firme încearcă să reparare relaţiile, inclusiv prin schimbarea echipelor manageriale, pentru a se concentra din nou pe eforturile comune de reducere a costurilor şi investiţii în noi tehnologii.

"Obsesia mea este ca această alianţă să decoleze în 2020. Dacă în 2020 nu vom reuşi să începem să extragem întregul potenţial al alianţei, voi considera acest lucru drept un eşec, atât la nivel personal cât şi al echipelor noastre", a declarat Jean-Dominique Senard pentru postul de radio France Inter.

Senard nu a oferit alte detalii dar a precizat că orice alte subiecte, precum cel privind o relansare a discuţiilor de fuziune cu Fiat Chrysler, care au fost abandonate în luna iunie, sunt secundare în raport cu proiectele industriale asupra cărora Renault şi Nissan trebuie să lucreze. "Niciodată să nu spui niciodată însă în prezent acest subiect nu este pe masă", a spus Senard.

De asemenea, cu privire la o reechilibrare a alianţei Renault-Nissan, printr-o diminuare a participaţiei de 43,4% deţinută de Renault la Nissan, Senard a spus că acesta nu este un subiect de actualitate. "Important este ca această alianţă să se consolideze pe plan internaţional. Renault este o companie mondială cu rădăcini franceze, şi va rămâne aşa, însă nu poate supravieţui de una singură", a mai spus Jean-Dominique Senard.

Industria auto mondială se confruntă în prezent cu o revoluţie fără precedent odată cu înăsprirea, în 2020, a normelor europene privind emisiile de CO2 şi scăderea apetitului pentru motoare diesel şi pe benzină. În acest context, Jean-Dominique Senard a anunţat lansarea primelor autoutilitare Renault cu alimentare pe hidrogen: Kangoo şi Master. În prezent hidrogenul este puţin reprezentat în oferta electrică a Renault, care este dominată de modele pe bază de baterii reîncărcabile.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb