Prima ediţie FIDELIS din 2026 vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

S.E.
Piaţa de Capital / 14 ianuarie, 17:25

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

FIDELIS 1, ce se va desfăşura în perioada 16 - 23 ianuarie, vine cu dobânzi atractive de până la 7,50% la emisiunile în lei şi de până la 6,20% la cele în euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Conform sursei citate, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Cei care vor să-şi investească economiile în Programul FIDELIS, ediţia din decembrie, vor beneficia de dobânzi atractive şi neimpozabile, după cum reiese din comunicatul de presă:

În lei:

*de 6,45% - cu scadenţa la 2 ani

*de 7,45% cu scadenţa la 2 ani pentru donatorii de sânge

*de 7,10% cu scadenţa la 4 ani

*de 7,50% cu scadenţa la 6 ani

În euro:

*de 3,75% cu scadenţa la 3 ani

*de 4,75% cu scadenţa la 5 ani

*de 6,20% cu scadenţa la 10 ani

Tranşa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadenţă la 2 ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 august 2025, va avea o dobândă de 7,45%, a informat comunicatul de presă. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei, a transmis sursa citată.

Conform comunicatului, cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilităţi precum:

*posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursă;

*veniturile obţinute din deţinerea titlurilor sunt neimpozabile;

*flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului.

Ministerul Finanţelor reaminteşte, potrivit sursei citate, că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. de 6,45% - cu scadenţa la 2 ani

    Nu-i in scadere? De ce nu pot macar un 7%? 

    sub inflatie (9.7 % la Dec 2025)

    ca un fel de scuipat in fata investitorilor.  

    exact ca la tratarea cetatenilor in cazul taxelor pe proprietate.  

    greata totala.  

    Ban.Cher.Vali 

    1. Nu pareti a fi bancher!

      Pentru ca nu e

      Ba este. Si el da dobinzi la depozite tot sub inflatie. Chiar sub Fidelis.

      Dvs cine/ce sunteti?

      Patronul bancherului. Proprietar al bancii.

      Ai nimerit si tu o data un adevar, ca in rest doar aberezi aici iar publicatia te tolereaza: sa fie pentru ca faci parte din redactie?

      Comentariu care va fi sters conform regulamentului. 

      Si de ce-l mai tineti?

      Pentru ca asta trebuie sa faca. Ma refer la dobinzi.

      (Pentru comentarii online nu primeste nimic. E hobby, nu in fisa postului.) 

      Credeam ca-l tineti doar ca sa-l faceti de ras!

      Redactia il tolereaza pt ca face valuri cu elucubratiile lui, plus ca aduce o nota de umor, iar domnu patron de bancă, de mai sus, il pastreaza pt rolul de raspândac, să mai arunce câte o chestie pe comment-uri

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0950
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3215
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5510
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9031
Gram de aur (XAU)Gram de aur683.2483

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb