Al Jazeera: Ţările vecine Iranului se pregătesc de un val de refugiaţi pe fondul războiului

Războiul declanşat de Statele Unite şi Israel împotriva Iranului a provocat moartea a peste 1.400 de persoane în această ţară, a declanşat atacuri de represalii ale Teheranului care au vizat state din Golf şi Israelul şi a împins preţul petrolului global peste 100 de dolari pe baril, relatează Al Jazeera.

Potrivit sursei citate, acum, la 18 zile de la începutul conflictului, agenţiile umanitare şi statele vecine Iranului sunt tot mai îngrijorate de posibilitatea unei crize a refugiaţilor.

Agenţia ONU pentru refugiaţi, UNHCR, estimează că 3,2 milioane de persoane au fost deja strămutate în Iran de la începutul loviturilor americano-israeliene, pe 28 februarie. Deocamdată, numărul celor care trec frontierele Iranului rămâne relativ redus. Însă, anticipând deplasări masive de populaţie, statele vecine sunt în alertă ridicată.

Iranul se învecinează cu şapte ţări: Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Irak, Pakistan, Turcia şi Turkmenistan. Irakul are cea mai lungă frontieră, de aproape 1.600 km.

Fiecare dintre aceste state se confruntă cu propriile presiuni politice, limitări economice şi probleme de securitate.

Însă presiunea internă în Iran este în creştere. Semiluna Roşie iraniană raportează că peste 10.000 de obiective civile au fost avariate de la începutul războiului, inclusiv 65 de şcoli şi 32 de unităţi medicale. Au avut loc atacuri asupra zonelor rezidenţiale din Teheran, Shiraz şi Isfahan, conform Al Jazeera.

Între timp, zborurile comerciale din Iran au fost suspendate, deoarece spaţiul aerian este închis.

Eldaniz Gusseinov, şeful departamentului de cercetare al firmei de consultanţă geopolitică Nightingale International, a remarcat că, deoarece atacurile s-au concentrat până acum în principal asupra Teheranului şi asupra vestului şi sud-vestului Iranului, alte regiuni ale ţării, în special provinciile de la graniţa cu Turkmenistan, Afganistan şi Pakistan, absorb cea mai mare parte a deplasărilor interne.

„Dacă tiparul atacurilor rămâne acelaşi, persoanele strămutate intern din Iran se vor concentra tot mai mult în provinciile situate în apropierea acestor state, creând premisele pentru migraţie transfrontalieră”, a declarat analistul, cu sediul la Almaty, pentru Al Jazeera.

Situaţia s-ar putea agrava dacă Teheranul, un oraş cu aproximativ 10 milioane de locuitori, ar rămâne fără reţea electrică sau alimentare cu apă în urma unui atac americano-israelian, caz în care locuitorii ar putea fi forţaţi să plece în masă.

„Distrugerea infrastructurii nu generează fluxuri treptate şi gestionabile, aşa cum s-a întâmplat iniţial în războiul din Siria. Ea produce deplasări bruşte şi masive, determinate de prăbuşirea serviciilor urbane de bază”, a spus Gusseinov.

Dintre vecinii Iranului, doar Turcia, Irakul şi Pakistanul au experienţă extinsă în găzduirea unor populaţii mari de refugiaţi.

Imtiaz Baloch, cercetător independent specializat în conflictele din Pakistan şi Asia Centrală, a declarat că, dacă criza din Iran se va adânci, mulţi iranieni ar putea căuta refugiu în statele vecine, în special în Irak şi Turcia.

Analiştii spun că nicio ţară nu este mai expusă politic decât Turcia.

„Turcia găzduieşte deja mulţi refugiaţi din Siria şi din alte ţări. Un nou val de migranţi iranieni ar intensifica probabil presiunea umanitară şi ar crea noi provocări atât pentru ţările gazdă, cât şi pentru agenţiile internaţionale de ajutor în zilele următoare”, a afirmat Baloch.

Turcia are o frontieră de 530 km cu Iranul şi permite intrarea fără viză pentru cetăţenii iranieni. Deja găzduieşte cea mai mare populaţie de refugiaţi din lume, inclusiv aproximativ 3,6 milioane de sirieni, iar sentimentul anti-imigraţie s-a accentuat în politica internă în ultimul deceniu.

Potrivit Al Jazeera, Ministrul turc de interne, Mustafa Ciftci, a declarat la începutul lunii martie că guvernul a pregătit trei planuri de contingenţă în contextul războiului din Iran.

Primul presupune interceptarea fluxurilor migratorii pe teritoriul iranian înainte ca acestea să ajungă la frontieră. Al doilea prevede crearea unor zone tampon de-a lungul graniţei. Al treilea ar permite intrarea refugiaţilor în Turcia în condiţii controlate, ca ultimă soluţie.

Autorităţile turce afirmă că au consolidat deja frontiera cu Iranul, construind 380 km de zid de beton, 203 turnuri optice şi 43 de posturi de observaţie - lucrări realizate, potrivit unui comunicat al Ministerului turc al Apărării din ianuarie, în contextul consolidării prezenţei militare americane în Golf, la sfârşitul anului trecut.

„Deşi în prezent nu a fost detectată migraţie în masă la frontierele noastre, au fost luate măsuri suplimentare de-a lungul graniţei, iar acestea vor fi aplicate dacă va fi necesar”, a declarat Ministerul Apărării la 15 ianuarie.

Până acum, acest lucru nu a fost necesar. Potrivit datelor guvernului turc privind circulaţia persoanelor din Iran, 5.010 persoane au intrat în Turcia între 1 şi 3 martie, în timp ce 5.495 au ieşit.

Totuşi, Turcia resimte efectele indirecte ale războiului şi în alte moduri. La 9 martie, NATO a confirmat că a interceptat o rachetă balistică iraniană deasupra spaţiului aerian turc. Resturile au căzut în apropiere de Gaziantep, în vestul ţării, la aproximativ 50 km de graniţa cu Siria. Iranul a negat implicarea în atacul asupra Turciei.

Ceea ce face situaţia actuală din Iran deosebit de urgentă este dimensiunea populaţiei sale, spun analiştii.

Siria avea aproximativ 21 de milioane de locuitori la începutul războiului civil. Iranul are circa 90 de milioane. Conflictul sirian a provocat strămutarea a peste 13 milioane de persoane, dintre care aproximativ şase milioane au părăsit ţara.

O deplasare proporţională din Iran ar reprezenta o criză umanitară fără prea multe precedente moderne. Pentru comparaţie, dacă o ţară de 90 de milioane de locuitori ar trece printr-o criză similară celei din Siria, aproape 56 de milioane de oameni ar fi forţaţi să îşi părăsească locuinţele, iar circa 26 de milioane ar deveni refugiaţi internaţionali.

Gusseinov a afirmat că o astfel de amploare a deplasărilor şi capacitatea agenţiilor internaţionale de ajutor sunt „fundamental disproporţionate”.

În plus, Iranul însuşi găzduieşte una dintre cele mai mari populaţii de refugiaţi din lume: aproximativ 3,7 milioane de persoane strămutate, majoritatea din Afganistan.

„Orice deplasare masivă din Iran creează, aşadar, o criză dublă: civili iranieni care fug în exterior şi refugiaţi afgani şi irakieni aflaţi deja în Iran care sunt strămutaţi a doua oară sau împinşi înapoi în ţări care nu îi pot absorbi”, a spus el.

Deşi majoritatea deplasărilor de populaţie au loc încă în interiorul Iranului, şi nu peste graniţe, statele vecine au motive de îngrijorare, spun analiştii.

„Ţările vecine Iranului se confruntă deja cu propriile crize, ceea ce le limitează capacitatea de a absorbi un posibil aflux de refugiaţi. Ţări precum Siria, Irak, Azerbaidjan, Pakistan şi Afganistan se confruntă cu diverse provocări economice, politice sau de securitate. Aceste presiuni interne le fac dificilă gestionarea unui număr mare de refugiaţi”, a declarat Gusseinov pentru Al Jazeera.

Irakul, care are cea mai lungă frontieră cu Iranul, se confruntă cu o situaţie deosebit de complexă.

Ţara nu este doar o posibilă destinaţie pentru refugiaţii iranieni, ci a fost şi prinsă în schimburi militare între Washington şi Teheran. Forţele americane au vizat grupări armate care operează de pe teritoriul irakian, în timp ce Iranul şi grupările pro-iraniene au atacat sau au încercat să atace poziţii militare şi diplomatice americane din Irak.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a ONU afirmă că perturbările de pe partea iraniană a frontierei au dus la închiderea mai multor puncte de trecere, deşi cele irakiene rămân tehnic deschise. Între timp, UNHCR monitorizează îndeaproape evoluţiile şi subliniază că guvernul irakian va conduce orice răspuns de urgenţă pentru refugiaţi.

Regiunea semi-autonomă Kurdistan din nordul Irakului, care, spre deosebire de restul ţării, permite încă intrarea fără viză pentru deţinătorii de paşapoarte iraniene, adaugă un nivel suplimentar de complexitate.

Regiunea găzduieşte mai multe grupări armate kurde, unele dintre ele fiind, potrivit relatărilor, în discuţii cu Washingtonul pentru a primi sprijin militar în schimbul implicării în războiul împotriva Iranului. Această evoluţie a determinat Garda Revoluţionară iraniană să lovească poziţii kurde pe teritoriul irakian.

Bagdadul a declarat public că nu va permite utilizarea teritoriului său pentru infiltrarea în Iran, însă experţii consideră că capacitatea de a impune această poziţie este limitată.

Mai la nord, statele din Caucazul de Sud - Armenia, Azerbaidjan şi Georgia - şi-au exprimat îngrijorarea, încercând în acelaşi timp să menţină un echilibru între relaţiile cu Washingtonul şi Teheranul.

Azerbaidjanul şi-a închis frontierele terestre pentru traficul obişnuit, permiţând trecerile doar cu aprobarea guvernului, în timp ce graniţa Armeniei cu Iranul, de doar 44 km, rămâne deschisă.

„Armenia este o economie mică, care deja absoarbe migranţi ruşi şi ucraineni”, a spus Gusseinov.

La est de Iran se află Pakistanul şi Afganistanul, fiecare confruntându-se deja cu presiuni legate de refugiaţi.

Potrivit UNHCR, din octombrie 2023, aproximativ 5,4 milioane de afgani s-au întors în Afganistan din Iran şi Pakistan, mulţi nu din proprie voinţă.

După retragerea trupelor americane din Afganistan şi revenirea talibanilor la putere în august 2021, un val masiv de afgani a căutat refugiu peste graniţe, temându-se de colaps economic şi insecuritate.

ONU şi agenţiile internaţionale de migraţie estimează că între un milion şi 1,5 milioane de afgani au fugit în Iran imediat după retragerea SUA, ridicând populaţia totală de afgani din Iran la peste cinci-şase milioane.

În paralel, sute de mii de afgani nou strămutaţi au intrat în Pakistan, alăturându-se unei comunităţi deja existente şi crescând numărul total la peste trei milioane.

Ca răspuns la acest aflux şi invocând presiuni economice şi de securitate interne, Pakistanul şi Iranul au lansat campanii agresive de deportare, trimiţând milioane de persoane înapoi în Afganistan. Între sfârşitul lui 2023 şi finalul lui 2025, se estimează că între 2,8 şi 3,5 milioane de afgani au fost repatriaţi.

Planurile stricte de repatriere ale Pakistanului au dus la expulzarea a peste 1,3 milioane de persoane, în timp ce Iranul şi-a accelerat drastic expulzările, deportând aproape două milioane de persoane doar în 2025.

Potrivit UNHCR, de la începutul acestui an, peste 232.500 de afgani s-au întors în ţara lor, dintre care 146.206 din Pakistan şi 86.253 din Iran.

Principala temere este acum că războiul din Iran ar putea accelera aceste reveniri, împingând oamenii în comunităţi deja suprasolicitate şi declanşând noi migraţii. UNHCR a avertizat, de asemenea, că întoarcerile masive şi rapide ale refugiaţilor pot genera instabilitate suplimentară în regiune.

Situaţia este complicată şi de faptul că Pakistanul şi Afganistanul au fost implicate în confruntări, Islamabadul acuzând Kabulul că oferă adăpost unor grupări armate care atacă Pakistanul. Kabulul a negat constant aceste acuzaţii.

Un nou episod de ostilităţi, în octombrie 2025, a determinat Pakistanul să îşi închidă graniţele cu Afganistanul. De atunci, relaţiile comerciale şi economice ale Afganistanului cu Iranul s-au intensificat.

„Destabilizarea economiei iraniene afectează Afganistanul pe două planuri simultan: reducerea fluxurilor comerciale şi creşterea numărului de refugiaţi care se întorc”, a spus Gusseinov.

În acelaşi timp, Pakistanul se confruntă cu propriile provocări geografice şi de securitate.

Frontiera sa cu Iranul traversează Balochistanul, cea mai mare, dar şi cea mai instabilă provincie, unde sentimentul separatist persistă de decenii. Provincia a cunoscut o creştere a atacurilor grupărilor armate care urmăresc independenţa. În februarie, armata pakistaneză a anunţat că a ucis 216 combatanţi în urma unei operaţiuni de securitate de o săptămână.

Deşi autorităţile provinciale din Balochistan susţin că au suficiente resurse pentru a face faţă unui eventual aflux de refugiaţi, cercetătorul Baloch afirmă că realitatea este mai complicată. O eventuală criză a refugiaţilor ar putea face situaţia din Balochistan dificil de gestionat pentru Islamabad.

„Frontiera poroasă a Balochistanului este învecinată cu provincia iraniană Sistan şi Baluchestan, o regiune care a găzduit istoric diverse grupări separatiste. Orice aflux semnificativ de refugiaţi peste această graniţă ar putea genera costuri suplimentare de securitate şi economice pentru Pakistan”, a concluzionat Baloch.