Problemele energetice structurale nu pot fi rezolvate prin golirea rezervelor strategice de petrol

Preşedintele american Trump este acuzat că a declanşat ostilităţile împotriva Iranului fără să ţină cont de dreptul internaţional sau de Constituţia americană, care rezervă doar Congresului dreptul de a declara război. În faţa acestor acuzaţii nu poţi decât să zâmbeşti amar, având în vedere ca acesta este modul de operare al administraţiilor americane de multe decenii.

Dacă ignorarea dreptului internaţional şi a Constituţiei nu reprezintă ceva neobişnuit pentru Casa Alba, ignorarea gradului de pregătire a economiei şi armatei pentru "Misiunea Iran" este inexplicabilă şi profund iresponsabilă.

"Decizia lui Donald Trump de a nu reface rezerva strategică de petrol, golită puternic de predecesorul său Joe Biden, a lăsat consumatorii expuşi unui şoc al preţului petrolului în urma atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului", scrie Financial Times.

Ambrose Evans-Pritchard este mult mai dur în The Telegraph: "Este uimitor că Trump a precipitat această criză energetică într-un moment în care este atât de slab pregătit pe plan intern".

În ciuda promisiunilor de a umple până la refuz rezerva, nivelul acesteia a crescut încet într-o perioadă cu preţuri scăzute şi a ajuns la circa 415 milioane de barili, circa 20 de zile de consum, în februarie 2026, cu mult sub minimul considerat sigur pe timp de pace, de circa 500 de milioane de barili.

Rezerva strategică de petrol a SUA a fost redusă drastic de administraţia Biden în 2023, până la un minim al ultimilor 40 de ani în 2023 (vezi graficul 1), în încercarea de a reduce preţul combustibilului pe piaţa internă pentru a tempera inflaţia.

Recordul istoric al rezervelor strategice de petrol din SUA a fost atins la începutul anului 2010 şi a fost de 726,6 milioane de barili, conform datelor de la Energy Information Administration (EIA), care estimează că re-umplerea va costa peste 20 de miliarde de dolari. Toate aceste date s-au schimbat radical în ultimele zile.

China a profitat, în schimb, de preţurile scăzute şi a crescut rezerva naţională cu un milion de barili pe zi, conform datelor preluate de The Telegraph, până la un nivel al stocurilor de cel puţin 1,5 miliarde de barili.

Recent, autorităţile de la Beijing au anunţat oprirea exportului de combustibil, chiar dacă aprovizionarea cu petrol din Iran continuă.

Datele de la Kpler şi TankerTrackers arată, în mod surpinzător, că exporturile de petrol ale Iranului au crescut de la începerea războiului, până la 2,1 milioane de barili pe zi, cu circa 100 de mii de barili peste nivelul înregistrat în perioada premergătoare.

Scăderea preţului petrolului pe pieţele internaţionale şi efectele sale asupra capacităţii de finanţare a maşinii de război a Rusiei au ocupat primele locuri în lista lista implicaţiilor geopolitice ale operaţiunii militare a SUA din Venezuela.

A contat prea puţin că petrolul ultra-greu din Venezuela se obţine cu investiţii masive şi costuri operaţionale mult mai mari decât în cazul celorlalte tipuri de petrol, ceea ce implică un prag de rentabilitate mai mare decât preţurile actuale de pe piaţă.

Acum astfel de dezbateri sunt inutile. Petrolul Urals, care s-a vândut în ultimele luni cu un discont de circa 20 de dolari pe baril faţă de Brent, a ajuns la prime de până la patru dolari pentru livrările către India.

În aceste condiţii, primele informaţii privind eliberarea unor cantităţi importante din rezervele de petrol au condus la corectarea masivă a cotaţiilor, care a fost, însă, de scurtă durată (vezi graficul 2).

"Creşterea preţurilor a survenit pe măsură ce perturbările transportului maritim din Strâmtoarea Ormuz au intensificat temerile privind un şoc prelungit al aprovizionării, compensând orice presiune descendentă din partea eliberării fără precedent a rezervelor de către AIE (Agenţia Internaţională pentru Energie)", scrie OilPrice.

Cele 400 de milioane de barili de petrol care vor fi scoase din rezervele membrilor AIE (n.a. China nu este membru al organizaţiei, ara statut de asociat) reprezintă circa o treime din rezervele totale, de 1,2 miliarde de barili.

Oficialii de la Washington au declarat că vor fi eliberate 172 de milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol a SUA ca parte a acestui efort combinat, iar livrarea va dura aproximativ 120 de zile.

Pornind de la aceste date, se poate estima că rezerva de petrol a SUA se va reduce cu circa 10 milioane de barili săptămânal şi va atinge un minim istoric de circa 245 de milioane de barili în prima parte lunii iulie 2026.

Ritmul rapid de golire va afecta semnificativ rezistenţa structurală a depozitelor, care sunt localizate în foste mine de sare din partea de sud a Statelor Unite, şi va întârzia considerabil refacerea rezervelor.

În ciuda a cea ce pare o desfăşurarea masivă de forţe pe piaţa petrolului, Tracy Shuchart, director general la Hilltower Resource Advisors analizează decizia membrilor AIE şi avertizează că "rezervele strategice sunt un stoc, dar ceea ce contează pentru pieţe este fluxul", iar "la o rată de eliberare de 2 milioane de barili pe zi, faţă de un deficit de producţie de 6,5 milioane de barili pe zi, rezervele strategice acoperă aproximativ 31% din deficit".

Mai există apoi şi problema majoră a repartizării geografice a rezervelor în raport cu locul cererii. "Deficitul de furnizare nu apare în bazinul Atlantic, ci în cel Pacific, în condiţiile în care 84% din petrolul care trece prin Ormuz merge în Asia", mai subliniază Shuchart, iar concluzia sa este că "indiferent de rata realistă de retragere, o eliberare coordonată acoperă o fracţiune din deficit pentru o durată limitată şi nu rezolvă o criză fizică de aprovizionare, ci doar întârzie recunoaşterea acesteia".

Pentru George Noble, fost manager de fonduri la Fidelity, scoaterea sutelor de milioane de barili din rezervele strategice reprezintă "cea mai mare greşeală din istoria pieţei energiei". Afirmaţia porneşte tot de la relaţia dintre fluxuri şi stocuri, iar Noble subliniază că "dislocarea este mult mai mare din punct de vedere structural, mult mai periculoasă din punct de vedere geografic şi fără o dată vizibilă de finalizare" comparativ cu perioada de creştere explozivă a preţurilor determinată de începerea războiului din Ucraina.

"Condiţiile pentru ca petrolul să revină la nivelurile de dinainte de război necesită redeschiderea Strâmtorii Ormuz, restabilirea producţiei irakiene şi normalizarea asigurărilor pentru transportul maritim în Golf", mai scrie Noble, dar "nimic din ceea ce se întâmplă în prezent nu sugerează că lucrurile vor evolua în acestă direcţie".

De fapt, ultimele decizii ale autorităţilor de la Teheran arată intenţia unei schimbări majore a traficului maritim în Golf, pe fondul deschiderii unui regim de permise, care vor fi acordate preferenţial pentru anumite ţări.

Fostul manager de la Fidelity îşi încheie analiza printr-un avertisment: "Timp de 45 de ani am urmărit guvernele încercând să rezolve problemele structurale de aprovizionare cu trucuri temporare legate de cerere. Nu funcţionează niciodată".

La prima vedere, pe lângă eliberare unor volume importante din rezervele strategice, deficitul de ofertă de pe piaţa globală a petrolului ar putea fi măcar redus prin creşterea producţiei în alte regiuni, cum ar fi SUA, dar este puţin probabil să se întâmple aşa ceva.

OilPrice arată că producătorii de petrol prin fracturare hidraulică vor sta pe tuşă, pe fondul limitării investiţiilor din ultima perioadă şi a revizuirii planurilor de producţie.

Un analist de la Argus a declarat pentru OilPrice că "disciplina de capital a avut prioritate în ultimul deceniu în politica corporatistă faţă de răspunsul rapid la schimbările din echilibrul pieţei", în timp ce analiştii de la Wood Mackenzie estimează că producătorii americani de petrol ar putea adăuga capacităţi suplimentare de circa 600 de mii de barili pe zi până la sfârşitul anului, dar numai pe fondul menţinerii preţului la cel puţin 100 de dolari pe baril în următoarele şase luni.

Dincolo de acestea, producătorii americani din principalul bazin petrolier, Permian, se confruntă cu probleme de stabilitate structurală a exploatărilor.

"Cel mai mare câmp petrolier din America se transformă într-o oală sub presiune", a scris recent Wall Street Journal, pe fondul creşterii masive a presiunii din rezervoare, ca urmare a injectării lichidului de fractuare înapoi în zăcămintele de unde a fost extras petrolul.

Acesta este contextul în care Gina Gopinath, fost director executiv adjunct la FMI, a avertizat că guvernele nu dispun de capacitatea fiscală necesară pentru a atenua efectele negative ale unui şoc petrolier.

Mai mult, lipsa spaţiului fiscal, care "era de obicei o problemă pentru economiile emergente şi ţările în curs de dezvoltare", afectează acum şi economiile dezvoltate, cum sunt Marea Britanie, Franţa sau Germania.