Programul de tipărire din Australia a trimis banca centrală în insolvenţă tehnică

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 4 octombrie

Călin Rechea

Probabil că toţi bancherii centrali sunt, prin natura lor, un fel de baroni Munchausen, capabili de minuni incredibile, cum ar fi să se ridice singuri dintr-o mlaştină, cu tot cu cal, printr-o simplă tragere de păr.

Minunile bancherilor centrali sunt, însă, mai sofisticate. Dincolo de crearea prosperităţii prin simpla pornire a tiparniţei, acest instrument miraculos permite şi recapitalizarea băncilor centrale, un avantaj extraordinar, care nu se află la îndemâna bancherilor comerciali.

Acesta este cazul Băncii Australiei (RBA, Reserve Bank of Australia), care a prezentat recent rezultatele programului de cumpărare de obligaţiuni prin tipărire (BPP), program lansat în perioada pandemiei.

Creşterea dobânzilor a determinat creşterea explozivă a pierderilor la nivelul acestui portofoliu, care nu doar au şters capitalurile proprii, ci le-au trimis în teritoriul negativ (vezi graficul).

Programul de tipărire din Australia a trimis banca centrală în insolvenţă tehnică

După cum a declarat Michele Bullock, viceguvernatorul RBA, la prezentarea raportului, pierderea rezultată prin marcarea la piaţă a portofoliului de obligaţiuni a fost de 44,9 miliarde de dolari australieni în 2021/2022 (circa 30 de miliarde USD).

Obligaţiunile au fost cumpărate prin tipărire în cadrul programului BPP, cu o valoare nominală de 300 de miliarde AUD.

Venituri de 8,2 miliarde AUD au contribuit la reducerea pierderii contabile totale până la 36,7 miliarde AUD şi au condus la "realizarea" unei poziţii nete negative a capitalurilor proprii de 12,4 miliarde AUD.

Raportul RBA precizează că portofoliul de obligaţiuni va fi deţinut până la maturitate şi va genera, probabil, un profit de-a lungul perioadei, care va compensa pierderile din marcarea la piaţă.

Totodată, RBA a comunicat guvernului că nu va plăti deloc dividende pentru mai mulţi ani, în condiţiile în care tot profitul va fi reţinut pentru refacerea capitalurilor proprii, după cum a mai declarat viceguvernatorul RBA.

Importanţa insolvenţei tehnice a fost minimalizată în raportul RBA, unde se accentuează faptul că insolvenţa nu va împiedica activitatea normală a băncii.

"Dacă o entitate comercială are capitaluri proprii negative, activele ar fi insuficiente pentru acoperirea pasivelor, iar compania nu îşi mai poate continua activitatea", se rată în raportul RBA, însă "băncile centrale nu sunt entităţi comerciale".

În cazul RBA, legea sa de funcţionare, Reserve Bank Act, include prevederea conform căreia guvernul garantează pasivele băncii. Mai mult, "deoarece banca are capacitatea de a crea bani, îşi poate onora obligaţiile de plată pe măsură ce acestea ajung la scadenţă, deci banca nu este insolventă".

Băncile comerciale au, de asemenea, capacitatea de a crea bani, odată cu acordarea creditelor, însă pierderile din creditarea trebuie acoperite cu ajutorul capitalului atras de la acţionari.

Astfel de afirmaţii, făcute cu o uşurinţă dezarmantă, arată pericolul reprezentat de băncile centrale pentru orice economie de piaţă: lipsa completă a oricărei responsabilităţi şi contribuţia decisivă la introducerea cu impunitate a unor dezechilibre uriaşe la nivelul economilor naţionale sau chiar la nivelul economiei globale.

Oare nu ar fi trebuit ca măcar toată conducerea RBA responsabilă pentru împingerea băncii în teritoriul capitalurilor proprii negative să fie concediată şi să-i fie interzisă orice angajare ulterioară în sistemul financiar?

În raportul RBA se mai subliniază că "un număr de bănci centrale din alte ţări au probleme similare - deţinerea unor portofolii mari de obligaţiuni, care, odată marcate la piaţă, aduc pierderi contabile mari şi trimit capitalurile proprii în teritoriul negativ".

Printre băncile amintite se află Banca Angliei şi Reserve Bank of New Zealand, însă acestea utilizează un cadru contabil diferit, care permite ca profitul să nu fie afectat de pierderile rezultate din marcarea la piaţă, deoarece pierderile sunt puse în corespondenţă cu un cont care include valoarea necesară acoperirii pierderilor.

Creşterea accelerată a dobânzilor la nivel global, care nu ţine cont de ritmul lent al majorărilor pe care încearcă să-l imprime marile bănci centrale, va determina raportarea unui număr tot mai mare de insolvenţe tehnice la nivelul băncilor centrale, însă fenomenul va fi trecut, probabil, cu vederea, pe fondul repornirii tiparniţelor, într-o încercare disperată de oprirea a colapsului economic generat de o criză energetică "fabricată" pentru oprirea schimbărilor climatice.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Australia:-)...Parca Jules Verne a acoperit subiectul "Ocolul Pamantului in 80 de zile" in 1872...adica "una mie opt sute sapte zeci si doi":-)

    Bancile centrale sunt puse sa dreaga busuiocul atunci cand pietele si/sau guverrnele o iau pe aratura. Din pacate nici ele nu pot face minuni. Pana la urma marcarea la piata e mai mult o "fotografie" a unui portofoliu la un moment dat. Profitul/pierderea se materializeaza ori in momentul tranzactiei(daca vinzi), ori la scadenta. Existenta si mai ales interventionismul bancilor centrale confirma o data in plus ca numai putem vorbi de o economie de piata libera.

    1. Hehe, frumos. Nici bilantul daca nu l-ar face nu ar mai da faliment firmele.

      Oare de ce era interzisa cumpărarea de obligațiuni de catre băncile centrale?! ????????????????

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro