Raiduri la biroul "Bayer" din China

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 septembrie 2013

Autorităţile din China au efectuat raiduri la un birou local al producătorului german de medicamente "Bayer" AG, la sfârşitul lunii august, în cadrul unei investigaţii privind un posibil caz de concurenţă neloială.

Conform anunţului făcut vineri de companie, autorităţile de reglementare din China au investigat numeroase firme internaţionale şi locale din sectorul medicamentelor, în baza suspiciunilor de corupţie şi cu privire la modalităţile în care sunt stabilite preţurile medicamentelor.

"Bayer" a informat că a colaborat cu autorităţile chineze în derularea anchetei, însă nu a oferit detalii în acest sens.

"Luăm în serios această anchetă şi cooperăm pe deplin cu autoritatea", a precizat "Bayer".

"Bayer" are circa 11.000 de angajaţi în China şi obţine un sfert din veniturile sale globale în regiunea Asia-Pacific.

Oficialii companiei spun că vor investiga angajaţii din China şi, dacă vor fi găsiţi vinovaţi de acţiuni ilegale şi de nerespectarea normelor companiei, atunci vor aplica măsuri corespunzătoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb