Raiffeisen Bank România a atras 225 milioane lei, prin vânzare de obligaţiuni

F. A.
Bănci-Asigurări / 24 iulie 2013

Raiffeisen Bank România a atras, astăzi, 225 milioane lei (51 milioane euro), prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate la trei ani şi cu dobândă fixă de 5,5% pe an, printr-un plasament privat adresat investitorilor care cumpără, fiecare, titluri de cel puţin echivalentul în lei a 100.000 de euro, potrivit surselor de presă.

Operaţiunea era estimată să se deruleze în perioada 24 - 30 iulie, însă a existat şi posibilitatea încheierii anticipate.

"Conform prospectului pentru listarea pe piata reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a obligaţiunilor negarantate denominate în lei emise de Raiffeisen Bank, emitentul anunţă faptul că îşi exercită dreptul de a majora numărul de obligaţiuni emise în cadrul ofertei realizate în conformitate cu art. 15 (1) para (3) din Regulamentul CNVM 1/2006 pâna la 22.500 obligaţiuni", potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Raiffeisen Capital&Investment, firma de brokeraj care a intermediat plasamentul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb