Reţelele electrice învechite din Europa nu au capacităţi de stocare a energiei şi au nevoie de investiţii în valoare de mii de miliarde de dolari pentru a face faţă creşterii producţiei de energie regenerabilă, cererii din ce în ce mai mari de electricitate şi pentru a evita un blackout precum cel din Spania, transmite Reuters.
'Blackout-ul a fost un semnal de alarmă. A arătat că este o nevoie urgentă şi inevitabilă pentru modernizarea şi consolidarea reţelelor electrice ale Europei', a declarat secretarul general de la Eurelectric, Kristian Ruby.
Cea mai mare parte a reţelelor electrice din Uniunea Europeană datează din secolul trecut şi jumătate dintre linii au peste 40 de ani. Creşterea producţiei de energie cu emisii reduse de carbon şi cererea explozivă de energie din partea centrelor de date şi a vehiculelor electrice va necesita o modernizare a reţelelor, care au nevoie şi de protecţie digitală pentru a face faţă atacurilor cibernetice.
În condiţiile în care investiţiile globale în regenerabile aproape s-au dublat după 2010, investiţiile în reţele abia s-au schimbat la aproape 300 de miliarde de dolari pe an. Această sumă trebuie să se dubleze, până la peste 600 miliarde de dolari pe an în 2030, pentru a acoperi modernizările necesare, potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei, potrivit sursei citate.
Datele furnizate de centrul de reflexie Ember arată că ponderea regenerabilelor în mixul de putere al UE a urcat anul trecut până la 47%, de la 34% în 2019, în timp ce ponderea combustibililor fosili a scăzut până la 29%, de la 39%.
Proiectele eoliene şi fotovoltaice sunt relativ rapid de construit, comparativ cu reţelele, care au nevoie de mai mult de un deceniu.
O parte a problemei se datorează sumelor mari şi complexităţii îmbunătăţirii reţelelor pe distanţe mari.
Comisia Europeană a estimat că Europa are nevoie să investească 2.000-2.300 miliarde de dolari în reţele până în 2050.
Anul trecut, firmele europene au investit 80 de miliarde de euro în reţele, în creştere de la 50-70 miliarde euro în anii anteriori, susţin analiştii de la centrul de reflexie Bruegel, care au adăugat că ar putea fi nevoie ca investiţiile să crească până la 100 de miliarde de euro.
O altă problemă este că sistemele energetice din Spania şi Portugalia se numără printre aceste sisteme din Europa care nu au suficiente conexiuni cu alte reţele, care să le poată oferi un back up.
Spania are nevoie de mai multe legături cu Franţa şi Maroc, spune Jose Luis Dominguez Garcia, de la centrul spaniol de cercetare IREC. Potrivit acestuia, Spania are doar 5% din conexiuni în afara Peninsulei iberice.
În condiţiile în care şi alte state sunt codaşe la acest capitol, Comisia Europeană are drept ţintă creşterea gradului de interconectare până la 15% în 2030, de la 10% cât ţintea anterior, ceea ce înseamnă că fiecare ţară membră UE va trebui să fie în măsură să importe cel puţin 15% din necesarul său de electricitate din ţările vecine.
În plus, pe măsură ce creşte producţia de energie fotovoltaică şi eoliană, provocările merg dincolo de modernizarea reţelelor până la nevoia de generare de tip back-up.
Centralele fotovoltaice şi eoliene generează curent continuu, în timp ce centralele tradiţionale pe gaze sau cele nucleare produc curent alternativ. Curentul continuu trebuie convertit în curent alternativ în invertoare la frecvenţa de 50 de Hertzi pentru reţelele europene şi pentru a fi utilizată de gospodării şi firme. Dacă producţia de energie scade, reţeaua are nevoie de facilităţi back-up care să producă curent alternativ, pentru a evita scăderea frecvenţei, notează Reuters.
În cazul în care frecvenţa scade, mecanismele automate deconectează anumite facilităţi de producţie, pentru a evita supraîncărcarea transformatoarelor şi liniile de transmisie. Dacă mult prea multe centrale sunt deconectate în acelaşi timp, sistemul poate intra în blackout.
De asemenea, Europa are în prezent capacităţi de stocare în baterii de 10,8 Gigawaţi şi aceste capacităţi urmează să ajungă la 50 de GW în 2030, cu mult sub nivelul necesar de 200 de GW, potrivit Asociaţiei europene pentru stocarea energiei (EASE).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2025, 17:20)
Oau ce constatare dupa ce au facut retelele praf pentru profiturile uriase. Cine sa plateasca aceasta modernizare fraierii din UE.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2025, 18:28)
În România nu s-a investit nimic în rețele. Transel ectrica e degeaba.