Reuters: Erdogan a cerut reformarea Consiliului de Securitate şi a condamnat situaţia din Gaza

L.B.
Internaţional / 22 septembrie, 19:38

Sursă foto: media.un.org

Sursă foto: media.un.org

Actualizare - Reuters: Erdogan a condamnat politicile de neutralizare a genului la Adunarea Generală a ONU

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a condamnat marţi ceea ce el a numit politicile globale de neutralizare a genului şi a declarat că acestea s-au transformat într-o campanie îndreptată împotriva familiilor şi copiilor, potrivit agenţiei Reuters.

Erdogan a declarat, la Adunarea Generală a ONU, că această tendinţă poate fi combătută prin protejarea familiei tradiţionale, formată dintr-un bărbat şi o femeie, conform sursei citate.

Declaraţiile sale au venit la o săptămână după ce autorităţile turce au lansat raiduri şi arestări masive împotriva grupurilor LGBT+, în cadrul unei operaţiuni numite „Familia mea este în siguranţă”, arată Reuters.

Guvernul turc susţine că operaţiunea are ca scop protejarea copiilor şi a valorilor familiale, potrivit aceleiaşi surse.

Optzeci şi două de persoane au fost închise în aşteptarea procesului, iar peste 100 de protestatari au fost reţinuţi, conform Reuters.

---

Erdogan a declarat că Ankara menţine contacte cu Rusia şi Ucraina pentru siguranţa navigaţiei în Marea Neagră, potrivit Reuters. El a afirmat că atacurile asupra navelor comerciale din zonă sunt inacceptabile, indiferent cine le comite, arată sursa.

Erdogan a spus că Turcia continuă eforturile cu toate părţile pentru a opri luptele dintre Arabia Saudită şi mişcarea Houthi din Yemen, potrivit aceleiaşi surse. El a precizat că ostilităţile prelungite nu aduc beneficii nimănui, conform Reuters.

Erdogan a afirmat că ONU nu îşi mai poate îndeplini misiunea de a păstra pacea şi a cerut reformarea Consiliului de Securitate, notează sursa citată.

Erdogan a condamnat situaţia din Gaza şi a spus că nicio persoană cu conştiinţă nu poate ignora ceea ce se întâmplă acolo, potrivit Reuters. El s-a declarat întristat de absenţa preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas de la reuniune, arată sursa.

Erdogan a îndemnat ţările care nu recunosc un stat palestinian să îşi revizuiască poziţia, conform Reuters. El a cerut tuturor naţiunilor să crească presiunea asupra Israelului pentru a opri războiul, potrivit sursei citate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb