• Romgaz a participat la consumul naţional de gaze naturale din T1 2020, de 49,13 TWh, cu 18,14 TWh, adică a acoperit 36,92% din consumul naţional
Romgaz (SNG), unul din cei doi mari producători de gaze naturale din ţara noastră, a raportat pentru primele trei luni din acest an un profit net de 463,8 milioane de lei, cu 18,9% sub cel din perioada similară din 2020, în condiţiile în care veniturile au scăzut într-o dinamică mai accelerată decât cea a cheltuielilor, reiese din raportul producătorului de gaze naturale transmis, astăzi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Compania arată că marjele realizate ale profitului net consolidat (34,9%), EBIT consolidat (41,3%) şi EBITDA consolidat (52,4%) sunt într-o uşoară scădere faţă de T1 2020 (40,0%; 46,8% şi respectiv 57,0%), dar se menţin la niveluri ridicate.
Producţia de gaze naturale din primul trimestru a fost de 1.311,5 milioane mc, cu 3,7% sub cea realizată în T1 din anul anterior. Compania spune că "nivelul de producţie, relativ ridicat realizat în T1 2020 (...) a fost susţinut de: continuarea proiectelor de reabilitare a principalelor zacăminte mature de gaze care a dus la diminuarea declinului de producţie pe aceste zacaminte; efectuarea de operaţii de reparaţie şi intervenţie în sonde în urma cărora s-au reactivat o serie de sonde cu debite importante".
Conform Romgaz, rezultatul din primul trimestru al anului 2021 a fost obţinut în condiţiile în care importul de gaze naturale intrat în consum a fost de aproximativ 9,66 TWh, cu 6,7% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar din stocurile de gaze ale Romgaz aflate în depozitele subterane s-a extras cu 150% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2020.
"Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru T1 2021 a fost de 49,13 TWh, cu aproximativ 6% mai mare decat cel înregistrat în T1 2020, din care circa 9,66 TWh a fost acoperit cu gaze din import iar diferenţa de 39,47 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 18,14 TWh, ceea ce reprezinta 36,92% din consumul naţional şi 45,96% din consumul acoperit cu gaze din intern. Cota de piaţă a Romgaz a crescut cu 2,5% faţă de cota de piaţă înregistrată în T1 2020", arată compania în raport.
În acest context, Romgaz a raportat pentru T1 2020 o cifră de afaceri de aproape 1,33 miliarde de lei, cu 7,21% (103 milioane lei) sub cea din T1 2020, în timp ce cantitatea de gaze naturale livrată a fost mai mare cu 14,1%. Diminuarea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 4,85% a veniturilor consolidate din vânzarea gazelor, atât a celor din producţia Romgaz, cât şi a celor achiziţionate în vederea revânzării şi din asocieri, în ciuda livrării unei cantităţi de gaze mai mari.
Veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au înregistrat de asemenea o scădere de 27,70%. În cadrul acestor venituri, ponderea cea mai mare revine serviciilor cu rezervarea de capacitate (74%), acestea având cea mai mare influenţă în evoluţia negativă a cifrei de afaceri consolidate din activitatea de înmagazinare (-33,82% în perioada analizată faţă de T1 2020). Cifra de afaceri neconsolidată din servicii de înmagazinare a scăzut cu doar 3,4%, potrivit companiei.
În acelaşi timp, veniturile consolidate din vânzarea de energie electrică au înregistrat o scădere de 20,10%. Producţia de energie electrică a fost mai mică cu 22% în T1 2021 faţă de T1 2020.
Pe de altă parte, la finele lunii martie 2021, cheltuielile Romgaz s-au ridicat la 693,5 milioane de lei, cu 5,47% sub cele din T1 2020,
Statul Român, prin Ministrul Economiei, deţine 70% din producătorul de gaze naturale cu sediul în Mediaş, a cărui capitalizare bursieră este de 12,72 miliarde de lei.
Recent, acţionarii Romgaz au aprobat distribuţia a 689,9 milioane de lei ca dividende, sumă provenită atât din profitul anului trecut cât şi din rezultatul reportat, în ciuda faptului că societatea intenţionează să se împrumute masiv pentru achiziţia participaţiei de 50% în zăcământul din Marea Neagră Neptun Deep pe care îl vând americanii de la Exxon. Plata pentru dividendul unitar de 1,79 lei se va face în data de 30 iunie, iar pentru a primi dividende investitorii trebuie să deţină acţiuni Romgaz la data de 8 iunie.