"Sanofi" investeşte 75 milioane dolari în Vietnam

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 aprilie 2013

"Sanofi" investeşte 75 milioane dolari în Vietnam

"Sanofi", cel mai mare producător de medicamente din Franţa, va începe construcţia unei fabrici de 75 de milioane de dolari în Vietnam, ca urmare a sporirii cererii în domeniul sănătăţii din Asia, conform Bloomberg.

Compania franceză, prezentă în această ţară de peste 50 de ani, va produce la noua unitate la o capacitate iniţială de 90 de milioane de uni-tăţi pe an. Fabrica va deveni operaţională la sfârşitul lui 2015, iar ulterior capacitatea de producţie a acesteia ar putea creşte la 150 de milioane de unităţi.

În prezent, "Sanofi" operează la capacitate maximă două fabrici în oraşul vietnamez Ho Chi Minh City.

Directorul executiv al companiei franceze, Chris Viehbacher, a declarat: "Asia continuă să crească şi se pare că este mai puţin afectată de problemele economice din Europa, comparativ cu alte regiuni din lume. Între ţările asiatice au loc o mulţime de tranzacţii".

În prezent, "Sanofi" vinde pe plan intern aproape 80% din produsele realizate în Vietnam, iar conform estimărilor companiei, livrările sale pe această piaţă vor depăşi 100 de milioane de euro în 2013.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb