Sărăcia, principala cauză a separării copiilor de familie

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 iunie

Sărăcia, principala cauză a separării copiilor de familie

English Version

În ţara noastră, 1,36 milioane de copii sunt afectaţi de sărăcie severă, excluziune socială şi lipsa accesului la servicii esenţiale, informează Organizaţia Salvaţi Copiii. Dintre aceştia, doar puţin peste 27.000 beneficiază în prezent de serviciile centrelor de zi pentru prevenirea separării de familie, în contextul în care statul român dispune de doar 724 de astfel de centre, dintre care doar 360 sunt publice. Conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), la finalul lunii septembrie 2024, 27.728 de copii beneficiau de servicii în centre de zi. Această cifră este însă nesemnificativă în raport cu cei 1,36 milioane de copii care trăiesc în condiţii care le ameninţă dezvoltarea normală: familii fără venituri suficiente, locuinţe insalubre, lipsa accesului la educaţie, sănătate sau nutriţie adecvată.

Un risc sistemic: separarea de familie

Lipsa serviciilor adecvate de prevenire a separării copiilor de familie face ca un număr important de copii să ajungă în sistemul de protecţie specială. La finalul lunii septembrie 2024, peste 24.600 de copii se aflau în grija statului. Cele mai frecvente cauze ale separării nu sunt neglijarea sau abuzul, ci problemele sociale profunde - în special sărăcia extremă, dezorganizarea familială, locuirea precară sau vârsta prea mică a părinţilor.

Pentru a răspunde acestor nevoi urgente, Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 2, a lansat proiectul „Intervenţii integrate în comunitate pentru copii şi familii aflaţi în situaţie de risc”. Proiectul, derulat în perioada februarie 2025 - decembrie 2027, are ca scop creşterea accesului la servicii comunitare pentru copiii şi familiile aflate în dificultate, prevenirea separării şi reintegrarea copiilor în familie. Valoarea totală a proiectului este de 9,95 milioane lei, din care peste 3,9 milioane provin din fonduri europene, iar peste 5,9 milioane din bugetul naţional. Cofinanţarea locală este de aproximativ 37.000 lei.

Obiectivele proiectului: Sprijinirea a 255 de copii aflaţi în risc de separare de familie;

Reintegrarea a 15 copii din sistemul de protecţie specială; Asistenţă pentru 270 de copii şi familiile lor, prin servicii educaţionale, psihologice, materiale şi sociale; Înfiinţarea unui nou centru de zi în Sectorul 2, care va furniza servicii complexe adaptate nevoilor comunităţii. Potrivit Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România, „copiii care trăiesc în risc de sărăcie severă au nevoie de sprijin real, pentru ca vulnerabilitatea să nu se transforme în abandon şcolar sau probleme grave de sănătate. Este esenţial ca autorităţile locale să fie sprijinite prin finanţări coerente şi nediscriminatorii, pentru a putea interveni eficient acolo unde este cea mai mare nevoie.”

Un context critic pentru copiii României

Datele recente relevă o situaţie îngrijorătoare: 39% dintre copiii români sunt expuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială - cel mai mare procent din Uniunea Europeană.

La 1 ianuarie 2023, 214.936 de copii între 7 şi 17 ani se aflau în afara sistemului educaţional. Rata abandonului şcolar timpuriu a ajuns la 16,6%, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani. Cheltuielile publice pentru educaţie în România sunt de doar 3,3% din PIB, mult sub media UE de 4,7%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb