"Sectorul construcţiilor are «bulină roşie» din partea băncilor"

A CONSEMNAT EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări #Construcţii / 14 noiembrie 2016

"Sectorul construcţiilor are «bulină roşie» din partea băncilor"

(Interviu cu Ovidiu Iliescu, Directorul General al Casei Sociale a Constructorilor)

Ovidiu Iliescu: "Părerea mea este că pe Legea dării în plată s-a făcut mai mult tam-tam"

Sectorul construcţiilor are "bulină roşie" din partea băncilor, susţine Ovidiu Iliescu, Directorul general al Casei Sociale a Constructorilor (CSC). Domnia sa ne-a precizat, într-un interviu, că băncile lucrează cu câţiva dezvoltatori, iar banii ajung prea greu la constructori şi plata lucrărilor întârzie, practic, execuţia. "În aceste condiţii, un triunghi relaţional bancă-dezvoltator-executant ar fi mult mai util decât o relaţie bancă-dezvoltator", conchide domnul Iliescu.

Reporter: Cum a evoluat piaţa construcţiilor în ultima perioadă?

Ovidiu Iliescu: Eu consider că acest sector a stagnat. În prezent, se construieşte foarte mult pe birouri, dar se construieşte acel gen de construcţii megalitice, care presupun costuri importante, valoare adăugată, dar nu presupun o forţă de muncă bine organizată. Nu toată forţa de muncă din sector are acoperire cu aceste lucrări. Investiţiile din zona banilor publici au fost mult mai reduse, fiind şi an electoral, iar infrastructura este o problemă, mai ales în condiţiile în care nu au fost atrase fonduri europene.

Problema cea mai mare începe să devină forţa de muncă, aceasta nemaifiind atrasă de oferta din sectorul de construcţii. Pe lângă muncitorii calificaţi, nu mai doresc să vină nici economişti, nici ingineri, nici jurişti care să lucreze în construcţii, pentru că acest sector are "bulină roşie" din partea băncilor şi are nevoie urgentă de o schimbare de imagine, care să ducă la o schimbare a percepţiei forţei de muncă cu calificare faţă de acest sector de activitate.

Noi lucrăm cu mai multe bănci, fiind asimilaţi cu un fond de investiţii închis, prin prisma faptului că gestionăm fondul de protecţie socială al membrilor noştri şi facem plasamente. Ceea ce este important este că băncile lucrează cu câţiva dezvoltatori, iar banii ajung prea greu la constructori şi plata lucrărilor întârzie, practic, execuţia. În aceste condiţii, un triunghi relaţional bancă-dezvoltator-executant ar fi mult mai util decât o relaţie bancă-dezvoltator.

Reporter: A fost influenţată piaţa construcţiilor de Legea dării în plată?

Ovidiu Iliescu: Părerea mea este că pe Legea dării în plată s-a făcut mai mult tam tam. Nu s-au manifestat efectele propriu-zise majore estimate iniţial, cu consecinţe negative asupra sectorului. Problema este în zona publică - finanţarea investiţiilor din bani publici, absorbţia fondurilor europene, asigurarea forţei de muncă necesare.

În plus, la nivelul societăţilor de construcţii unde nu există un target pe o perioadă medie sau lungă, este folosit foarte mult sistemul subantreprenorial, în care vine un gigant şi ia lucrarea, iar constructorii noştri acceptă preţuri derizorii doar pentru a-şi asigura activitatea şi pentru a-şi păstra oamenii. Acestea sunt efecte negative pe care le regăsim în sector.

Noi avem un instrument care se numeşte Casa de Meserii a Constructorilor - o fundaţie a CSC - şi care poate asigura pentru cei care sunt în perioada de protecţie socială diverse forme de pregătire profesională. O particularitate a legii este aceea că în perioada de protecţie socială salariaţii rămân la dispoziţia societăţii. Nu fac producţie, dar pot face întreţinere de utilaje, deszăpezire la locul de muncă, pregătire profesională etc.

Reporter: Ce presupune, de fapt, protecţia socială oferită de CSC?

Ovidiu Iliescu: Protecţia socială înseamnă că în perioada timpului nefavorabil, respectiv 1 noiembrie - 31 martie, salariaţii din construcţii membri ai CSC beneficiază de o perioadă de 90 de zile calendaristice în care pot primi, în loc de salariu, o indemnizaţie de 75% din salariul de bază brut lunar, în loc să fie disponibilizaţi. Mai mult, protecţia socială prin Casă stabilizează şi păstrează forţa de muncă, în condiţiile în care piaţa construcţiilor se confruntă cu o lipsă acută de forţă de muncă specializată şi calificată, inclusiv din cauza migraţiei forţei de muncă. Pentru că una este ca în primăvară să începi lucrul cu formaţii de lucru bine stabilite, care să fi lucrat împreună şi care asigură o calitate a lucrărilor şi alta este să alergi după oameni şi să creezi noi echipe despre care nu ştii cum lucrează.

Reporter: Care sunt proiectele Casei Sociale a Constructorilor?

Ovidiu Iliescu: Noi avem o stabilitate pe care ne-am creat-o în cei 18 ani de funcţionare. Principalul obiect de activitate este cel al acordării protecţiei sociale, dar şi al gestionării eficiente a fondurilor societăţilor membre.

Avem planuri ce ţin de organizarea unor Case care, din păcate, în contextul lipsei unui cadru legislativ, nu au putut funcţiona. Un exemplu ar fi Casa de concedii.

De asemenea, încercăm să dezvoltăm un proiect care ar însemna crearea unui fond de pensii ocupaţionale la nivelul sectorului de construcţii, care să aibă la bază CSC şi partenerii sociali, dar nu excludem şi alte participări la înfiinţarea unui fond de pensii ce ar putea fi bine gestionat datorită experienţei pe care o avem în domeniu.

Un proiect la care ţinem mult este platforma dezvoltată pe portalul CSC - un proiect care se numeşte "Piaţa de Produse Bursa Constructorilor" -, prin care am încercat să punem cap la cap cererea şi oferta firmelor membre şi nu numai referitoare la forţa de muncă, la diverse materiale, la colaborarea pe proiecte şi la orice altceva ce este de interes pentru societăţile de construcţii.

De asemenea, ne-am dori să extindem cu un anumit număr de zile perioada de protecţie din afara perioadei de protecţie actuală, respectiv 1 aprilie-31 octombrie, în care, într-un interval de 30-45 de zile, să poată fi acordată protecţie socială salariaţilor care nu pot să-şi execute lucrările din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din timpul verii. Acest aspect presupune unele modificări legislative.

Vreau să menţionez că în cei 18 ani de funcţionare, Casa a asigurat protecţie socială unui număr de peste 435.000 de salariaţi, consumând fonduri de 326,2 milioane lei. Noi acoperim circa 20-25% din forţa de muncă din construcţii, dar indemnizaţia se plăteşte doar la solicitarea societăţii de construcţii.

Reporter: Cum se finanţează CSC?

Ovidiu Iliescu: Casa se finanţează conform procedurilor legale, cu contribuţia atât a salariaţilor, cât şi a societăţii şi a beneficiarilor de investiţii. Ideea este că legea după care funcţionăm este foarte veche şi are nevoie de actualizări şi îmbunătăţiri. De sistemul nostru beneficiază patru entităţi - salariaţii, societăţile de construcţii, beneficiarii de investiţii şi statul, pentru că CSC achită şi obligaţiile la buget pentru cei 75% din salariile oamenilor - care înseamnă protecţie socială. Doar în ultimii şase ani circa 100 de milioane de lei au intrat la stat din aceste plăţi efectuate de CSC, asigurându-se şi importante economii la fondul de şomaj.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9709
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5670
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1374
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8970
Gram de aur (XAU)Gram de aur354.6908

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb