"Sistemul bancar traversează acum o perioadă de însănătoşire"

A consemnat Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 septembrie 2013

"Acţiunile întreprinse pe finalul anului trecut şi la începutul acestui an pentru repoziţionarea băncii dau rezultate", a precizat Traian Halalai."

"Acţiunile întreprinse pe finalul anului trecut şi la începutul acestui an pentru repoziţionarea băncii dau rezultate", a precizat Traian Halalai."

Interviu cu domnul Traian Halalai, preşedintele Eximbank

Reporter: Cum aţi caracteriza evoluţia sistemului bancar în lunile care au trecut din 2013? Vă aşteptaţi ca acesta să revină pe profit în acest an?

Traian Halalai: Consider că sistemul bancar traversează acum o perioadă de însănătoşire, de refacere după criza economică. O perioadă în care se manifestă intens tendinţa de consolidare, de concentrare, cu restrângeri şi reorganizări de operaţiuni, cu centralizarea anumitor funcţiuni la băncile mamă etc. Este adevărat că la jumătatea anului se vede o îmbunătăţire semnificativă a profitabilităţii, însă este greu de estimat dacă această tendinţă se va menţine până la finele anului.

Reporter: Multe bănci prezente în ţara noastră se află în proces de restructurare. Intenţionaţi să implementaţi un astfel de proces la EximBank?

Traian Halalai: Este o tendinţă normală în sistemul bancar. Şi noi suntem într-un proces de urmărire foarte atentă a optimizării fluxurilor de lucru, de reoptimizare... Ne dorim în primul rând să reaşezăm banca pe principii de business moderne, aliniate cu practicile din sistem, cu o corelare a funcţiilor de suport cu cele de vânzări, cu o atenţie sporită acordată sistemelor moderne de plată şi interacţiune, cu o mai mare flexibilitate în modul de lucru...

Reporter: Potrivit unor opinii, sistemul bancar românesc este deficitar la capitolul creativitate şi inovaţie. Cum apreciaţi aceste declaraţii?

Traian Halalai: Cred că această percepţie porneşte de la faptul că domeniul financiar bancar este unul caracterizat de reglementări stricte, absolut necesare pentru ca sistemul să funcţioneze coerent şi unitar. Privind însă dincolo de acest aspect, nu cred că se poate vorbi despre lipsă de creativitate în domeniu şi nici de lipsa oamenilor creativi, proactivi, capabili de inovaţie. Evident, vorbim despre creativitate nu în sensul încălcării protocoalelor de lucru, ci de folosire inovatoare a acestora în beneficiul clientului şi, evident, al băncii. Cred că percepţia publică asupra sistemului bancar ar trebui să fie îmbogăţită şi cu astfel de aspecte - inovaţia, creativitatea, care să dea încredere clienţilor că băncile nu lucrează în stratosferă, ci au o raportare permanentă la realitatea imediată.

Reporter: Cum comentaţi faptul că numele dumneavoastră a fost vehiculat, alături de cele ale altor personalităţi din mediul bancar, pentru preluarea postului de guvernator al Băncii Naţionale a României, după expirarea actualului mandat al domnului Mugur Isărescu?

Traian Halalai: Nu comentez.

"Avem capacitatea să concurăm de la egal la egal cu celelalte bănci din sistem"

Reporter: Cum a evoluat portofoliul EximBank România în primele opt luni ale acestui an?

Traian Halalai: Rezultatele preliminare pe primele opt luni arată o creştere a expunerii băncii de 23% faţă de finele anului, cu o dinamică accentuată pe segmentul creditării. Astfel, avem un plus de aproape 30% pe acest segment, ceea ce vine să întărească faptul că EximBank începe să fie văzută de segmentul corporate ca un finanţator viabil, nu numai un girant pentru creditele contractate de la alte bănci comerciale. Avem capacitatea să concurăm de la egal la egal cu celelalte bănci din sistem în privinţa finanţărilor în lei şi, în plus, avem şi un nivel competitiv de costuri.

Reporter: În ce stadiu se află procesul de extindere teritorială a reţelei băncii?

Traian Halalai: Procesul de extindere a reţelei este în plină desfăşurare - de la începutul anului am deschis patru agenţii - Galaţi, Piteşti Ploieşti şi, luna aceasta, Târgu Mureş. Considerăm că este necesară creşterea acoperirii geografice atât pentru facilitarea accesului companiilor la produsele pe care le oferim, cât şi pentru susţinerea dezvoltării organice a băncii şi, de aceea, vom continua acest proces. Vizăm zone geografice identificate ca având puternice concentrări de producţie, activitate de comerţ exterior şi un mediu de afaceri dezvoltat. Oricum mergem pe modelul agenţiilor cu un număr mic de angajaţi (maxim trei), fără servicii de back office, care să recurgă la metode de vânzare directă, la sediul companiilor.

Reporter: Care au fost cele mai importante proiecte pe care le EximBank le-a susţinut în perioada ianuarie-octombrie?

Traian Halalai: În general, nu sunt adeptul clasificărilor şi, cu riscul de a părea că recurg la un clişeu, aş vrea să spun că pentru noi nu există clienţi mai importanţi. Toţi întreprinzătorii care apelează la serviciile noastre sunt importanţi pentru noi şi de aceea tratăm solicitările acestora cu profesionalism şi celeritate. Desigur că acordăm o atenţie deosebită agenţilor economici din domeniul productiv, care aduc plus valoare în economie, şi în special exportatorilor şi avem clienţi din aproape toate domeniile de activitate, de la industrie uşoară şi agricultură, până la metalurgie, turism sau creşterea păsărilor.

Reporter: Cu ce rezultate vă aşteptaţi să încheiaţi acest an?

Traian Halalai: Pentru acest an ne-am setat ca obiectiv creşterea organică, dezvoltarea activităţii fiind corelată şi cu o creştere a eficienţei în utilizarea resurselor. Acţiunile întreprinse pe finalul anului trecut şi la începutul acestui an pentru repoziţionarea băncii dau rezultate, astfel că, EximBank se menţine în indicatorii financiari planificaţi, înregistrând profit. Suntem optimişti în privinţa capacităţii noastre de realizare a obiectivelor asumate şi de aceea, suntem încrezători că banca va încheia şi acest an în plutonul băncilor profitabile.

Reporter: Valoarea exporturilor ţării noastre a atins un nivel record în luna iulie. Cum vedeţi evoluţia exporturilor româneşti până la sfârşitul acestui an?

Traian Halalai: Cred că dinamica încurajatoare din prima parte a anului va continua, iar exporturile vor rămâne principalul motor pentru creşterea economică previzionată pentru acest an.

Reporter: Cum a decurs colaborarea dintre companiile exportatoare şi EximBank în primele opt luni ale anului?

Traian Halalai: Colaborarea EximBank cu exportatorii poate fi descrisă extrem de uşor ca fiind una de tip win-win. Noi ne-am propus să dezvoltăm acest parteneriat şi încercăm să facem acest lucru în special prin proiecte de informare şi educare atât a personalului bancar, cât şi a exportatorilor pentru că este necesară o schimbare de abordare în structurarea de facilităţi pentru exportatori. Modul în care se derulează tranzacţiile internaţionale nu mai este acelaşi cu cel din urmă cu cinci ani, să spunem. Acum lucrurile nu mai sunt la fel de sigure, iar riscurile pot apărea oricând. De aceea, exportatorii trebuie să ştie în primul rând că există instrumente care le oferă un confort sporit în derularea unui contract, şi apoi să le şi folosească. Produsele noastre de asigurare pot prelua riscurile companiei exportatoare, dar şi ale băncii finanţatoare. Sunt produse pe care companiile din străinătate şi băncile de acolo le folosesc frecvent... Lucrurile au început să se mişte - avem întâlniri cu băncile comerciale, cu exportatorii - dar ştim că orice schimbare necesită un timp pentru adaptare.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro