Anticorupţie

19 ianuarie 2022
Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, trimis în judecată de DNA

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, trimis în judecată de DNA

S.B.Anticorupţie / 4 ianuarie 2022

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, preşedinte al filialei Teleorman a partidului, a fost trimis în judecată de DNA după ce şi-ar fi folosit influenţa pe lângă membrii unor comisii de concurs de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman, cărora le-ar fi cerut să îi dea subiectele pentru concursuri organizate pentru posturi de asistent medical şi şofer

Laszlo Lihor-Laza, şef serviciu în cadrul DGASPC Timiş, judecat pentru luare de mită

DNA:Laszlo Lihor-Laza, şef serviciu în cadrul DGASPC Timiş, judecat pentru luare de mită

G.BAnticorupţie / 28 decembrie 2021

Laszlo Andras Lihor-Laza, la data faptelor şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş, a fost trimis în judecată, alături de alte 25 de persoane, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în legătură cu acordarea de certificate de handicap unor persoane care nu erau îndreptăţite să beneficieze de aceste drepturi, prejudiciul fiind de peste 5,3 milioane de euro, transmite Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Dumitraşcu Bogdan Dumitru (sursa foto: Facebook)

Director adjunct al APIA, reţinut pentru luare de mită

G.BAnticorupţie / 22 decembrie 2021

Directorul general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Constanţa, Bogdan Dumitru Dumitraşcu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, a informat, astăzi, DNA...

Contextul pandemic alimentează corupţia

DNA:Contextul pandemic alimentează corupţia

G.U.Anticorupţie / 9 decembrie 2021

Contextul pandemic alimentează corupţia şi există un risc major ca banii să nu ajungă unde trebuie, respectiv pentru dotarea spitalelor, echipamente de protecţie, aparatura specializată, produse şi medicamente, este mesajul transmis de DNA cu...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo