Membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de cel puţin 70 de ani, în special bărbaţii, din cadrul firmelor de servicii financiare la nivel global obţin venituri tot mai mari comparativ cu omologii mai tineri, în special în Europa şi Asia-Pacific, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Conform sursei citate, în toate regiunile, decalajul de remunerare dintre membrii neexecutivi din consiliile de administraţie din sectorul serviciilor financiare cu vârsta de cel puţin 70 de ani şi cei sub 70 de ani a crescut de la 14% la 18% între 2020 şi 2024 (cel mai recent an complet pentru care există date privind remuneraţia, prezentate în acest articol ca valori medii). Atunci când sunt excluse din setul de date funcţiile de preşedinte al consiliului şi de preşedinte de comitet executiv (posturi care sunt corelate cu o remuneraţie mai ridicată), membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta sub 70 de ani câştigă în continuare cu aproximativ 15% mai puţin decât omologii lor cu vârsta de cel puţin 70 de ani, media fiind de 276.634 de USD, comparativ cu 326.411 de USD, a relatat sursa amintită.
Deşi majorarea decalajului de remunerare în funcţie de vârstă reprezintă o tendinţă globală, dimensiunea acestuia variază considerabil între regiuni, conform comunicatului. În Europa, decalajul de câştiguri dintre membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de sub şi peste 69 de ani a crescut de la 22%, la 24% între 2020 şi 2024, potrivit sursei citate. În Asia-Pacific, decalajul de câştiguri a crescut de la 36%, la 43%, iar în America de Nord, deşi a crescut într-un ritm mai rapid, de la 3% la 8%, acesta a pornit de la un nivel mult mai scăzut şi este, într-o anumită măsură, contrabalansat de investiţii mult mai mari în remunerarea şi recrutarea de membri neexecutivi din grupe de vârstă mai mici comparativ cu celelalte regiuni, a menţionat comunicatul. În ceea ce priveşte recrutarea membrilor mai tineri în consiliile de administraţie, începând din 2020, firmele financiare din America de Nord au crescut numărul celor cu vârsta sub 50 de ani cu 27%, în timp ce firmele europene au redus cu 26% numărul celor care fac parte din această categorie de vârstă, a informat comunicatul de presă.
Per ansamblu, remuneraţia a crescut pentru toate grupele de vârstă în această perioadă, însă sumele obţinute de membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de peste 70 de ani, în special de bărbaţi, le-au depăşit pe cele ale tuturor celorlalte grupe de vârstă, crescând cu 14%, de la 304.833 de dolari în 2020, la 347.423 de dolari în 2024, a relatat sursa amintită. Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă, inflaţia globală a preţurilor de consum a fost mult mai ridicată, situându-se la 20% în economiile avansate, în timp ce inflaţia medie a salariilor a fost de aproximativ 24%, potrivit sursei citate.
Prin contrast, creşterea remuneraţiei la nivel global pentru membrii neexecutivi din consiliile de administraţie mai tineri a fost semnificativ mai lentă, conform sursei citate. Cei cu vârsta între 60 şi 69 de ani au înregistrat o creştere a remuneraţiei de doar aproximativ 4%, de la 290.820 de dolari, la 303.565 de dolari, decalajul de remunerare dintre acest grup şi cei de peste 70 de ani crescând de la 5% în 2020, la 13% în 2024, a amintit sursa menţionată. Diferenţa este şi mai mare în cazul membrilor neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de sub 50 de ani, a informat comunicatul de presă. În 2024, cei din această grupă de vârstă (sub 50 de ani) au câştigat în medie 200.000 de dolari, cu 42% mai puţin decât omologii lor cu vârsta de peste 70 de ani, potrivit sursei citate. Există însă diferenţe regionale şi, în timp ce cei cu vârsta între 40 şi 49 de ani din Europa au înregistrat o scădere a remuneraţiei de la 152.261 de dolari în 2019, la 145.210 de dolari în 2024, în America de Nord remuneraţia a crescut de la 258.077 de dolari în 2019, la 265.998 de dolari în 2024, conform sursei relatate.
Deşi durata mandatului contribuie la o remuneraţie mai ridicată, vârsta pare a fi un factor mai pregnant, potrivit sursei citate. Membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de cel puţin 70 de ani câştigă în mod constant semnificativ mai mult decât colegii mai tineri cu un număr echivalent de ani de experienţă în consilii de administraţie din companii, a informat comunicatul.
„La nivel local, remunerarea membrilor neexecutivi din consiliile de administraţie pe categorii de vârstă se aliniază tendinţelor internaţionale, cu diferenţe semnificative în favoarea membrilor mai în vârstă. Conform raportului EY Global Financial Services Boardroom Monitor 2026, în Europa administratorii neexecutivi peste 69 de ani câştigă în medie cu ~24% mai mult decât cei sub această vârstă, iar la nivel global directorii sub 50 de ani obţin remuneraţii cu circa 42% mai mici decât colegii lor septuagenari. Acest diferenţă de plată în funcţie de vârstă sugerează că experienţa îndelungată este puternic valorizată şi recompensată suplimentar. În plus, companiile financiare europene tind să aibă tot mai puţini membri de board tineri, ceea ce consolidează predominanţa liderilor seniori în conducere. Diferenţele de gen rămân, de asemenea, vizibile în guvernanţa corporativă locală. Deşi marile bănci din România au atins aproximativ o treime reprezentare feminină în consilii - circa 39% femei la nivelul primelor cinci bănci, faţă de ~43% media UE, femeile continuă să fie subreprezentate în poziţiile de vârf. Tendinţele evidenţiate de Boardroom Monitor subliniază necesitatea ca şi instituţiile locale să promoveze echilibrul de gen şi remunerarea echitabilă în structurile de conducere”, Răzvan Pîrnac, Partener, Financial Services Risk Management, EY România, în comunicat.
Remunerarea cu acţiuni la nivelul consiliilor de administraţie rămâne mult mai frecventă în America de Nord decât în alte regiuni, potrivit sursei citate. În 2024, membrii neexecutivi din consiliile de administraţie din sectorul serviciilor financiare din America de Nord au primit 49% din remuneraţia totală sub formă de acţiuni, în creştere cu un punct procentual faţă de 2023, conform comunicatului. În schimb, remuneraţia bazată pe acţiuni a reprezentat doar 4% din remuneraţia totală a membrilor neexecutivi ai consiliilor de administraţie atât în Asia-Pacific, cât şi în Europa - acest nivel a rămas neschimbat de la un an la altul în Asia-Pacific, în timp ce în Europa a înregistrat o creştere modestă, de la 3% în 2023, a transmis comunicatul de presă.
Fenomenul decalajului de remunerare în funcţie de vârstă în consiliile de administraţie din sectorul serviciilor financiare globale este amplificat de creşterea inechităţii în reprezentarea de gen în grupele de vârstă mai înaintată şi de un decalaj de remunerare între femei şi bărbaţi în creştere la toate categoriile de vârstă (în prezent, se majorează cu aproximativ 2% pe an la nivel global şi cu 9% în termeni absoluţi începând din 2020), potrivit sursei citate.
Europa, regiunea cu cea mai mare diferenţă de remunerare între membrii de board neexecutivi bărbaţi şi femei, a înregistrat o creştere a decalajului de remunerare între femei şi bărbaţi în cadrul firmelor de servicii financiare cu trei puncte procentuale între 2023 şi 2024, conform sursei citate. Femeile membri neexecutivi din consiliile de administraţie din firmele de servicii financiare din Europa au câştigat în 2024 62% din remuneraţia bărbaţilor, comparativ cu 65% în 2023, a relatat comunicatul de presă.
Atât în America de Nord, cât şi în Asia-Pacific, decalajul de remunerare a rămas neschimbat în aceeaşi perioadă, a subliniat sursa menţionată anterior. În Asia-Pacific, femeile membri neexecutivi din consiliile de administraţie din firmele de servicii financiare au câştigat 74% din remuneraţia omologilor lor de sex masculin atât în 2023, cât şi în 2024, potrivit sursei amintite. În America de Nord, unde decalajul de remunerare între femei şi bărbaţi este cel mai redus, femeile membri neexecutivi din consiliile de administraţie din firmele de servicii financiare au câştigat 94% din remuneraţia bărbaţilor în ambii ani, conform sursei anterioare.
La nivel global, femeile membre în consiliile de administraţie din firmele de servicii financiare au fost remunerate cu 22% mai puţin decât omologii lor de sex masculin în 2024: 252.672 de dolari, comparativ cu 325.402 de dolari - decalajul a rămas în mare parte neschimbat în ultimii cinci ani, crescând cu un punct procentual, de la 21% în 2020, conform sursei citate.
Dacă analizăm membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de cel puţin 70 de ani, în toate regiunile, cu excepţia Americii de Nord, bărbaţii au câştigat semnificativ mai mult decât omoloagele lor: cu 40% în Europa şi 48% în Asia-Pacific, comparativ cu doar 1% în America de Nord, a concluzionat sursa menţionată.






































Opinia Cititorului