Studiu IMAS: 57% dintre locuitorii din mediul urban au încredere în unităţile medicale private

F.A.
Companii #Sănătate / 7 septembrie 2011

Rezultatele celui mai recent studiu realizat de IMAS la cererea MedLife arată că 58% din români nu merg la controale anuale de rutină sau merg doar atunci când au probleme de sănătate, relatează un comunicat remis redacţiei.

Din totalul respondenţilor, 45% au afirmat că nu şi-au făcut un control medical de rutină în ultimii doi ani, în timp ce 6% nu au fost niciodată la un astfel de control. 55% dintre bucureşteni merg la controale anuale de rutină, în timp ce, la nivel naţional, procentul este de 42%.

Studiul confirmă faptul că 57% dintre locuitorii din mediul urban au mai multă încredere în unităţile medicale private decât în cele de stat.

Sondajul a fost realizat în luna august 2011, la nivel naţional, pe un eşantion de peste 1.000 de persoane şi reflectă atitudinea şi modul de comportament al românilor în ceea ce priveşte sănătatea lor şi accesarea serviciilor medicale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb