Numărul ambalajelor returnate de consumatori prin Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) în trimestrul întâi din 2025 a fost de 1,06 miliarde, conform datelor administratorului SGR, RetuRo, publicate la finele lunii aprilie.
Compania a precizat: "De la începutul anului, 1,06 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 83.000 de tone de ambalaje. Numai în luna martie au fost colectate aproape 384 de milioane de ambalaje SGR, reprezentând 75% din cantitatea pusă pe piaţă".
RetuRO Sistem Garanţie Returnare SA este compania care funcţionează pe principiul "non profit", creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%). Compania funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul să asigure transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.
• Tentative de fraudare a sistemului
RetuRO a identificat, anul acesta, unele tentative de fraudare a sistemului de către un număr restrâns de comercianţi, ceea ce a determinat compania să intensifice măsurile de monitorizare şi control.
SGR a precizat: "Este vorba despre 11 comercianţi contractaţi, pentru care există suspiciuni rezonabile de comportament neconform. Aceştia reprezintă mai puţin de 0,03% din cei aproximativ 40.000 de comercianţi cu care RetuRO are relaţii contractuale - un indiciu clar că situaţia este izolată şi nu afectează funcţionarea sistemului la scară largă. În urma constatărilor, RetuRO a declanşat verificări suplimentare în conformitate cu procedurile interne şi a sesizat autorităţile competente pentru a investiga aceste cazuri. De asemenea, în cadrul mecanismului de reconciliere desfăşurat periodic cu toţi comercianţii parteneri, au fost solicitate clarificări punctuale din partea acestor companii, iar echipele RetuRO au efectuat verificări dedicate pentru stabilirea situaţiei reale".
În situaţia dată, compania analizează toate datele şi documentele disponibile - atât cele transmise de comercianţi, cât şi cele rezultate din verificările interne - în vederea stabilirii tratamentului aplicabil fiecărui caz şi a eventualelor măsuri necesare. Fiecare comerciant va fi informat individual imediat ce verificările vor fi finalizate.
Până la clarificarea situaţiei, RetuRO a decis să amâne plăţile aferente garanţiilor conform prevederilor aplicabile. Unele măsuri vor depinde şi de modul în care vor fi soluţionate sesizările transmise autorităţilor sau, după caz, instanţelor competente.
"Fiecare caz este tratat cu maximă seriozitate, printr-o analiză riguroasă a documentelor operaţionale, a datelor din sistem, a raportărilor financiare şi a informaţiilor furnizate de comercianţi", a menţionat compania, subliniind: "Acest proces are ca obiectiv luarea unor decizii corecte, echilibrate şi legal fundamentate, reflectând un tratament echitabil pentru toate părţile implicate. Acurateţea datelor şi menţinerea integrităţii Sistemului de Garanţie-Returnare sunt esenţiale pentru RetuRO. Compania va continua să depună toate eforturile şi să adopte măsuri ferme pentru a asigura stabilitatea şi funcţionarea corectă a SGR pe termen lung, în beneficiul tuturor actorilor implicaţi şi al publicului larg".
• Mircea Fechet: "Reciclarea ambalajelor SGR a intrat pe lista de obiceiuri bune ale românilor"
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, la începutul anului curent, că reciclarea ambalajelor din Sistemul de Garanţie-Returnare "a intrat pe lista de obiceiuri bune ale românilor", menţionând: "Faptul că, în numai un an, pornind de la zero, Sistemul Garanţie - Returnare a reuşit performanţe de invidiat la nivelul ţărilor europene în ceea ce priveşte ratele de colectare, mă face să fiu optimist că 2025 va fi anul în care vom vedea SGR funcţionând aproape de turaţia maximă, pentru că nu luăm piciorul de pe acceleraţie. SGR înseamnă garanţia a mii de locuri de muncă verzi pentru români, în centrele regionale de numărare şi sortare a ambalajelor, dar şi la prestatorii din transport şi în fabricile de reciclare, care se dezvoltă inclusiv prin numeroase investiţii cu capital românesc".