SURSE PARLAMENTARE: Legea vânzării terenurilor agricole a trecut de Camera Deputaţilor

F.A.
Companii / 17 decembrie 2013

Legea vânzării terenurilor agricole a trecut, fără alte modificări, de Camera Deputaţilor, ne-au declarat surse parlamentare.

Astfel, persoanele fizice din UE vor putea cumpăra teren agricol în extravilan, începând cu 1 ianuarie 2014.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, arăta, în luna noiembrie, că ministerul pe care îl conduce a iniţiat acest proiect de lege deoarece, conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2014 se liberalizează piaţa funciară şi este important să existe norme care să reglementeze acest lucru.

Potrivit ultimelor date oficiale, în ţara noastră, străinii deţin, indirect, aproximativ 10% din terenurile arabile, respectiv peste 800.000 de hectare.

În prealabil, senatorii deja adoptaseră proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare (AARF).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb