Tensiunile dintre SUA şi Iran au urcat preţurile petrolului

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 iunie 2019

Tensiunile dintre SUA şi Iran au urcat preţurile petrolului

Preţurile petrolului au crescut puternic, joi, după ce Iranul a doborât o dronă militară americană, gest care l-a determinat pe preşedintele american Donald Trump să critice Iranul pe Twitter, alimentând temerile legate de un conflict între cele două ţări, transmite CNBC.

Cotaţia petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a închis joi în urcare cu 2,89 dolari, respectiv cu 5,4%, la 56,65 de dolari pe baril, după un avans de până la 6% pe parcursul tranzacţiilor, relatează Agerpres.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la nivel mondial, a avansat cu 2,79 dolari, sau cu 4,5%, la 64,61 de dolari pe baril.

Trump a criticat joi, pe Twitter, ceea ce oficialii americani au calificat drept un atac asupra unei forme de supraveghere americană, afirmând că Teheranul a făcut "o mare greşeală".

Preşedintele american a afirmat ulterior joi că opinia publică va afla dacă Statele Unite intenţionează să răs-pundă cu un atac militar, dar a spus că "este greu să creadă că atacul a fost intenţionat".

Doborârea dronei americane a avut loc într-un moment de blocaj al relaţiilor dintre Washington şi Teheran, provocat de decizia administraţiei Trump de a se retrage din acordul nuclear convenit în 2015.

Înainte de atacul asupra dronei americane din Strâmtoa-rea Urmuz, SUA au acuzat Iranul de atacurile recente împotriva unor tancuri petroliere din regiunea Golfului Persic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb