Tim Cook va părăsi conducerea companiei Apple

S.B.
Companii / 21 aprilie, 09:48

Tim Cook va părăsi conducerea companiei Apple

Tim Cook va părăsi conducerea companiei Apple la începutul lunii septembrie, după mai bine de un deceniu la cârma grupului, potrivit news.ro.

El va fi înlocuit de John Ternus, actualul director al departamentului de inginerie hardware.

John Ternus, care se ocupă de mult timp de activităţile legate de produse hardware, va prelua funcţia lui Tim Cook şi va conduce compania într-o nouă etapă marcată de dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale.

Tim Cook, care se află la conducerea Apple din 2011, va deveni preşedinte executiv al companiei, potrivit unui comunicat al grupului.

Tim Cook a devenit CEO în 2011, după demisia lui Steve Jobs, o legendă în Silicon Valley, plecând de la conducerea gigantului pe care l-a cofondat în garajul său.

„A fost cel mai mare privilegiu al vieţii mele să fiu director general al Apple şi să mi se fi acordat încrederea de a conduce o companie atât de extraordinară”, a declarat Cook într-un comunicat de presă.

Cook, care a devenit director general al Apple în 2011 după ce a ocupat funcţia de director de operaţiuni, a fost responsabil pentru extinderea Apple dincolo de gama restrânsă de produse pentru care compania era cunoscută iniţial, precum Mac, iPod şi iPhone. Sub conducerea lui Cook, Apple a devenit un jucător important în domenii noi, precum divertismentul, sănătatea şi dispozitivele purtabile.

De asemenea, el a condus compania prin momente decisive din istoria mondială care au avut un impact profund asupra acesteia, precum pandemia de COVID-19, politicile tarifare ale preşedintelui Donald Trump şi războiul comercial cu China.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb