Oana Ţoiu: ”Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte la solicitarea expresă a României ”

S.B.
Politică / 1 iunie, 19:27

Oana Ţoiu: ”Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte la solicitarea expresă a României ”

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, urmează să prezinte, luni, de la ora 22.00, ora României, ”încălcările flagrante ale dreptului internaţional şi riscurile pe care le generează aceste acţiuni repetate ale Federaţiei Ruse”, după ce o dronă s-a prăbuşit la Galaţi, informează news.ro.

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, pentru prima dată la solicitarea expresă a României.

"Pentru prima dată, Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte la solicitarea expresă a României pe o temă care o implică direct. Voi prezenta de la ora locală 15.00 (22.00 ora României) încălcările flagrante ale dreptului internaţional şi riscurile pe care le generează aceste acţiuni repetate ale Federaţiei Ruse", a scris, luni, pe Facebook, ministrul de Externe, Oana Ţoiu.

Potrivit acesteia, "demersul României urmăreşte să aducă în atenţia comunităţii internaţionale consecinţele grave ale încălcării spaţiului aerian românesc şi necesitatea creşterii presiunii diplomatice pentru respectarea dreptului internaţional şi protejarea securităţii regionale".

"Împreună cu partenerii din ONU, România continuă presiunile pentru o încetare imediată a focului şi o pace justă şi durabilă în Ucraina", a mai scris Ţoiu.

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte luni, la cererea României, ca urmare a incidentului de la Galaţi, unde o dronă de provenienţă rusească s-a prăbuşit pe un bloc şi a explodat, distrugând un apartament şi rănindu-i pe cei doi locatari.

Convocarea Consiliului de Securitate a fost făcută în baza articolului din Carta ONU care prevede că acest for "poate ancheta orice diferend sau orice situaţie care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. IDIOTII care conduc azi COLONIA ROMANIA, sau facut de RAS cand prin PROSTANACA de la EXTERNE a cerut convocarea ONU, in urma caderii unei asazise drone rusesti la Galati. Cat de PROST sa fii ca sa te adresezi ONU, atata timp cat RUSIA are drept de VETO la ONU.Acesti PROSTANACI in frunte cu seful lor BOLOJAN, in loc sa ceara activarea articolului 4 din NATO, se cred atat de destepti de cad in cur nu calacand in gropi ci cazand chiar cand calaca acolo unde nu sunt gropi. Prin acest demers, il face de ras si pe NICUSOR DAN, care nici el nu are toate TIGLELE pe casa. Spun acest lucru, deoarece dupa caderea DRONEI la Galati, NICUSOR, MIRUTA si ARMATA se fac de RAS, fiecare sustinand puncte diferite intre ei, ducand la convingerea ROMANILOR ca intradevar Romania este condusa de niste PROSTI. Iata ca a trecut aproape o luna de la DEMITEREA GUVERNULUI TRADATOR condus de BOLOJAN si Romania, este condusa tot de catre PROSTII demisi de Parlament. In tot acest timp, NICUSOR se face ca , consulta partidele pentru numirea unui nou premier, lasand TARA pe mainile celor care au aduso in pragul FALIMENTULUI. UNDE esti tu TEPES DOAMNE.?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2353
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0646
Gram de aur (XAU)Gram de aur613.6642

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb