2B Intelligent Software SA a încheiat primul trimestru cu o cifră de afaceri în scădere cu 62% şi o diminuare a rezultatului net cu 93%, reflectând ritmul natural al proiectelor din acest an, fără semnale de dificultăţi operaţionale. Trimestrul similar din 2024 a fost unul atipic, cu un volum neobişnuit de ridicat al livrărilor şi încasărilor, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
2B Intelligent Software este o companie care furnizează servicii de dezvoltare software şi servicii IT, Infrastructură şi Cloud, fiind de asemenea implicată în diferite tipuri de proiecte. Compania deţine experienţă în dezvoltarea de proiecte complexe în diferite sectoare de activitate precum Inginerie Industrială, FMCG, Media, Agricultură, Publicitate şi Asigurări. În cadrul produselor şi serviciilor sale, compania se bucură de o serie de avantaje faţă de competitori datorită produselor standardizate, fiind, totodată, singurul dezvoltator românesc al unor soluţii de tip FSM (Field Service Management). Compania livrează servicii prin intermediul a două linii de business: Dezvoltare Software şi Infrastructură IT&Cloud.
Conform datelor BVB, în cadrul acţionariatului companiei se regăsesc co-fondatorul Bento, Vlad-Emil Bodea, fost inginer software, cu o vastă experienţă în dezvoltarea platformelor de comunicaţii, cu o participaţie de 25,79% din capitalul social, şi Radu Scarlat, partener după doi ani de la înfiinţarea companiei, cu o participaţie de 25,79%. Restul acţiunilor sunt deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice. Compania are în prezent o capitalizare de piaţă de 166,4 milioane de lei.
Conform deciziei Consiliului de Administraţie, începând din 20 octombrie 2023, Radu Scarlat ocupă funcţia de CEO pentru o perioadă de patru ani şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
• 2024, an cu provocări pentru industria IT&C
Industria IT&C din România a crescut semnificativ în ultimul deceniu, de la 6% dintr-un PIB de 150 miliarde de euro în 2014 la circa 8% din aproape 360 de miliarde de euro în 2024. Totuşi, anul 2024 a venit cu provocări importante: activitatea a scăzut, au avut loc concedieri, iar numărul proiectelor de outsourcing - motorul principal al industriei - s-a redus. Cu toate acestea, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) estimează că IT&C ar putea contribui cu 10% la PIB în 2025. Piaţa serviciilor IT ar urma să genereze venituri de 1,38 miliarde de dolari în 2025 şi să ajungă la 1,79 miliarde de dolari până în 2029, cu o creştere anuală medie de 6,78%, dominată în continuare de outsourcing.
Pe de altă parte, eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din IT a stârnit îngrijorări. Unele companii preiau costurile, altele iau în calcul schimbări de strategie sau relocare. Lideri din industrie, precum Ştefan Baciu (SAS) şi Bogdan Putinică (Microsoft), avertizează asupra pierderii de competitivitate, riscului migrării specialiştilor şi scăderii profitabilităţii cu până la 30% fără sprijin fiscal.
Printre cele mai recente evenimente care s-au remarcat în industria din România se află Arctic Stream, care a anunţat achiziţia a 50,2% din ITPrepared, companie specializată în servicii de administrare IT, pentru suma de 6,12 milioane de lei, plătită integral. Tranzacţia marchează ieşirea Bittnet din acţionariatul majoritar al companiei, pe care o deţinea din 2021. Astfel, Arctic Stream vizează extinderea ITPrepared în zona de securitate cibernetică, compania având deja prezenţă internaţională şi clienţi în SUA. Potrivit reprezentanţilor, serviciile se concentrează pe eficientizarea operaţiunilor IT prin Microsoft 365.
• 2B Intelligent: venituri şi profit în scădere
Compania a încheiat primul trimestru din 2025 cu venituri din exploatare în scădere cu 50% comparativ cu acelaşi interval din 2024, ajungând la 12,7 milioane de lei, pe fondul unei distribuţii diferite a activităţii, planificată să se intensifice în semestrul al doilea. Cifra de afaceri a fost de 9,2 milioane de lei (-62%), reflectând ritmul natural al proiectelor din acest an, fără semnale de dificultăţi operaţionale.
Divizia de Dezvoltare Software a contribuit cu 46% la veniturile din exploatare, iar divizia de Infrastructură IT&Cloud - cu 49%. Din totalul veniturilor din exploatare, 72% au fost generate de cifra de afaceri.
Costurile de exploatare s-au diminuat cu 29%, ajungând la 12,4 milioane de lei, cea mai mare pondere fiind marcată de cheltuielile cu personalul, care s-au majorat cu 33%, pe fondul eliminării facilităţilor fiscale din industria IT. Astfel, compania a încheiat anul cu un rezultat net în scădere cu 93%, până la 497.232 lei, în timp ce rezultatul brut s-a diminuat cu 94%. Scăderea rezultatelor nu este cauzată de probleme structurale sau blocaje comerciale, ci de sezonalitatea naturală a businessului, influenţele externe precum incertitudinea politică şi economică, întârzierile în deciziile de investiţii şi disponibilitatea limitată a finanţărilor publice. Cu toate acestea, Bento îşi menţine poziţia financiară solidă, cu 20,3 milioane de lei numerar, un portofoliu activ de clienţi şi proiecte, precum şi un pipeline consistent care susţine perspectivele pozitive pentru restul anului, rezultatele din 2025 reflectând o execuţie conform planificării bugetare.
Conform bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025, compania estimează o creştere cu 13% a cifrei de afaceri şi cu 11% a profitului net. În acelaşi timp, EBITDA preconizată marchează o majorare de 29%. De remarcat că bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit pentru anul anterior a fost atins, depăşind cu 8% veniturile bugetate şi cu 7% profitul net bugetat. După primul trimestru, compania a realizat 11% din cifra de afaceri bugetată şi 3% din profitul net bugetat, notează TradeVille.
• Preţul acţiunii BENTO, în declin
De la începutul anului şi până în prezent (YTD), preţul acţiunilor BENTO a marcat o scădere de 10,6%, în timp ce, în ultimele 12 luni (YOY), diminuarea a fost de 28%. Pentru comparaţie cu indicele BETAeRO, din care face parte, acţiunile BENTO au subperformat (-1% YTD). Totodată, comparativ cu competitorul direct, AROBS, BENTO a avut o evoluţie uşor mai bună (-37%YOY şi -28% YTD).
În perioada decembrie 2024 - martie 2025, preţul s-a situat într-un canal lateral, cu un nivel de suport în jurul valorii de 9,90 lei, şi un nivel de rezistenţă în jurul valorii de 10,85 lei, sub media mobilă simplă de 200 de zile. Ulterior, de la începutul lunii aprilie, cotaţia a suferit o serie de corecţii, remarcându-se formarea unui ”cup and handle”, cu un minim în jurul valorii de 9 lei şi o revenire către rezistenţa tehnică din jurul nivelului de 9,90 lei, care poate sugera o posibilă revenire pe un trend ascendent. Dacă preţul depăşeşte rezistenţa de 9,90 lei, aflată în jurul mediei mobile simple de 50 de zile, următoarea rezistenţă este cea a canalului lateral din care preţul a ieşit anterior.
• Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în BENTO
Oportunităţi
MoonShotX: BENTO este una dintre cele 22 de companii selectate, din peste 760 analizate, pentru programul MoonShotX, lansat de Raiffeisen Bank România şi InnovX. Programul sprijină companiile româneşti în extinderea internaţională prin bootcamp-uri şi sesiuni de mentoring, iar participanţii vizează finanţări cumulate de 100 de milioane de euro pentru a se extinde în Europa, SUA şi Japonia. BENTO are în plan să se extindă pe pieţele din regiune, fiind la începutul executării unei strategii de vânzare în ţările apropiate.
Evaluarea companiei: Luând în considerare multiplul P/E, de 8,3x, acţiunile BENTO se tranzacţionează sub media companiilor similare din sectorul de activitate, de 20,8x, lucru care sugerează că poate fi considerată o companie ”relativ ieftină”. Totodată, comparativ cu competitori precum Arobs (29,3x) şi Bittnet (10,4x), BENTO poate fi considerată o companie atractivă, fiind observată o îmbunătăţire semnificativă comparativ cu anul 2024 şi 2023, când PER-ul companiei se ridica la aproximativ 9,29x, respectiv 11,49x.
Pieţe: Sectorul energetic trece printr-o transformare digitală accelerată, iar companiile din domeniu caută tot mai des soluţii software pentru optimizarea consumului. În acest context, compania a semnat, în 2025, un nou contract semnificativ cu o companie specializată în digitalizarea infrastructurilor energetice, cât şi un contract cu o companie multinaţională, furnizor integrat de servicii tehnice pentru gaze naturale şi electricitate, care oferă servicii pentru un număr mare de clienţi casnici şi B2B, considerând companiile din domeniul energetic şi al gazelor cu potenţial de creştere în următorii ani.
Riscuri
Reglementări: Politicile fiscale, instabilitatea politică şi consecinţele politicii monetare pot avea un rol decisiv în performanţa viitoare a companiilor IT. Eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din IT, măsură care va creşte costurile şi va reduce competitivitatea companiilor, poate diminua atractivitatea BENTO pentru investitori.
Ritmul rapid al schimbărilor tehnologice: Inovaţiile rapide în AI şi alte tehnologii emergente pun presiune pe companii să investească constant în actualizări şi dezvoltare pentru a rămâne competitive.
Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: raport companie, BVB, BVB Research Hub, presă locală.
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.